În Comyşuvaha, regiunea Zaporojjia, a crescut numărul victimelor atacului rus din 2 noiembrie. Conform datelor actualizate în dimineața zilei 7 noiembrie, 55 de persoane au murit. Noile date referitoare la a șasea zi a operațiunilor de căutare și salvare au fost comunicate de șeful Administrației Militare Regionale, Myhailo Semikin.
În ultimele 24 de ore, salvatorii au scos de sub dărâmături încă nouă persoane decedate. În prezent, se lucrează la identificarea corpurilor.
Oamenii sunt încă căutați sub dărâmături, așa că lucrările nu sunt oprite. Salvatorii și echipele canine ale Serviciului de Stat pentru Situațiile de Urgență lucrează în ciuda amenințării unor noi lovituri din partea Federației Ruse.
Reamintim că, pe 2 noiembrie, armata rusă a atacat mai întâi în Comişuvaha o școală care era folosită în scopuri umanitare – în incintă se acorda săptămânal ajutor localnicilor care rămăseseră în așezare. După primul val de lovituri, aviația rusă a aruncat încă nouă bombe ghidate asupra unui adăpost în care se aflau oameni. În prezent, se știe că printre cei decedați se numără doi salvatori și patru polițiști.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
