Povestea pictorului și a luminii interioare
Un renumit pictor a primit comanda de a picta cel mai frumos portret al fericirii și al împlinirii spirituale. A căutat în lung și-n lat prin regat oameni bogați, nobili și faimoși, dar chipurile lor trădau întotdeauna o umbră de anxietate, mândrie sau teamă.
Într-o zi, trecând printr-un sat sărăcăcios, l-a întâlnit pe un bătrân care îngrijea cu blândețe o grădină mică, plină de flori modeste. Deși fața îi era brăzdată de riduri, ochii îi străluceau de o pace imensă, iar pe buze avea un zâmbet cald și senin. Pictorul s-a apropiat și l-a întrebat:
— Cum de ai o asemenea seninătate și bucurie pe chip, deși viața ta este atât de simplă și grea?
Bătrânul a privit florile și a răspuns:
— Eu nu adun lucruri care se ofilesc sau se pierd. În fiecare dimineață mulțumesc pentru răsărit, în fiecare zi încerc să aduc o mângâiere cuiva care suferă, iar seara mă culc cu inima împăcată, știind că nu port ură nimănui. Bogăția nu înseamnă să ai mult, ci să fii împăcat cu ceea ce ești.
Pictorul a înțeles pe loc. A lăsat pânza goală și a scris pe ea doar atât: „Adevărata avuție a omului este lumina din sufletul său”.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com