La începutul acestei săptămâni, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, România, a avut loc lansarea antologiei de poezie „Timpul învins” a poetului Gheorghe Moiș din Biserica Albă, regiunea Transcarpatică, apărută la Editura Casa Cărților din Baia Mare. „Acolo unde granițele de ape ori de fier despart oamenii, cuvântul poate să-i unească, poate să-i salveze. Poetul Gheorghe Moiș, fost cadru didactic în Biserica Albă, din dreapta Tisei s-a salvat prin poezie, prin cuvânt și a menținut limba română vie, în spații care n-au fost mereu prietenoase cu ea.
Alături de poetul, vizibil emoționat, au fost prieteni vechi și noi, oameni cu care a construit o istorie de amintiri în cadrul unor proiecte dedicate limbii române: dr. Teodor Ardelean – directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, poetul și jurnalistul Gheorghe Pârja, editorul Flaviu Claudiu Mihali, poetul Nicolae Scheianu și dr. Dana Buzura-Gagniuc, managerul Revistei de Cultură „Nord Literar”, cea care a moderat evenimentul”, scriu rețelele de socializare.
„Poezia lui Gheorghe Moiș te duce cu gândul la cartea de Citire, pentru că în spațiul său, cartea de Citire în limba română e atât de importantă. Te trimite cu gândul la imaginea unor cărți din vremea în care caligrafiam cu stiloul, în satul în care școala, învățătoarea, mama, pământul, rugăciunea… erau una. Se-mbinau într-un concept indefinibil, dar viu, palpabil, dominat de credință, de smerenie, de cumințenie”, a menționat Dana Buzura-Gagniuc.
Cu o modestie absolut copleșitoare, autorul a povestit cât de dificil i-a fost să facă rost de-a lungul timpului de carte în limba română pentru a-și face lecturile fundamentale, precum și cât de problematic este să editezi un volum de poezii. Tocmai de aceea, gestul de a realiza această antologie, parte din proiectul „Poezia din Maramureșul fără granițe” al Editurii Casa Cărților este lăudabil.
Îl felicităm sincer cu prilejul acestui eveniment editorial pe colegul nostru, Gheorghe Moiș, din Biserica Albă, apreciat și în regiunea Cernăuți.
Credit foto: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
