Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rogovei (originar din regiunea Cernăuți), a acordat un interviu publicației RBC-Ucraina. Am selectat răspunsurile la câteva întrebări, adresate șefului diplomației ucrainene în țara vecină și prietenă.
–Aici, în Moldova, avem un nivel foarte mare de solidaritate și sprijin. Adică există conștientizarea deplină că de rezistența Ucrainei depinde rezistența Moldovei și nu doar a Moldovei. Oamenii au început să înțeleagă ce se întâmplă în Rusia. Au început să înțeleagă că anume Rusia înseamnă război, nu Europa, a accentuat ambasadorul, referindu-se la solidaritatea cu Ucraina.
– Dar rușii contează pe factorul Transnistriei. Cât de mult reprezintă acest factor, la momentul actual, o amenințare și pentru interesele ucrainene? Și în ce condiții este posibilă reintegrarea Transnistriei?
– Ultimii ani au demonstrat că Rusia nu este deloc interesată de niciun rus care locuiește acolo. Și de nicio persoană în general. Deoarece pentru ei nu este importantă grija pentru oameni, pentru viitorul lor, ci este important să mențină acest cap de pod și să-l extindă mai departe.
Moldova, pe de altă parte, a făcut pași foarte vizibili înainte în ceea ce privește reintegrarea economică și socială cu malul stâng al Nistrului. Mulți dintre oamenii care locuiesc în regiunea transnistreană lucrează pe malul drept. Întreprinderile care s-au înregistrat în Moldova au posibilitatea să-și exporte produsele, inclusiv pe piețele europene. Aproape 60% din ceea ce se produce pe malul stâng al Nistrului este exportat anume pe piața Uniunii Europene.
Reintegrarea politică este încă în față, dar cred că va fi de succes, cu condiția să se schimbe formatul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.
Poziția noastră este consecventă și este așa de la începutul acestor negocieri: Ucraina sprijină soluționarea pașnică a conflictului transnistrean cu respectarea necondiționată a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în granițele recunoscute la nivel internațional. În plus, rezultatul final al acestui proces trebuie să fie reintegrarea Republicii Moldova.
– Dar Rusia nu va fi niciodată de acord de bunăvoie cu demilitarizarea Transnistriei.
– Demilitarizarea include trei componente. Prima este retragerea sau desființarea trupelor ruse. Și acest lucru este logic, deoarece Rusia și-a asumat angajamentul în 1999, la summit-ul OSCE, de a-și retrage trupele. A doua – reformarea așa-numitei misiuni de menținere a păcii din una militară în una civilă sub egida ONU sau OSCE. Și a treia – neutralizarea munițiilor din depozitele din localitatea Cobasna. Nu este neapărat necesar să fie scoase. Acolo sunt muniții fabricate în anii ’50, ’60, ele trebuie neutralizate. Proiecte și propuneri au fost și există, acum tehnologiile se dezvoltă într-un ritm atât de alert încât se poate veni, instala o fabrică și se poate face acest lucru într-un timp destul de scurt. Nu este o problemă.
Am declarat imediat că Ucraina nu a planificat și nu planifică nicio acțiune de forță pe teritoriul Transnistriei. Suntem un stat de drept și subiect de drept internațional, ne apărăm de invazia rusă, dar în același timp nu intervenim în afacerile altor state. Utilizăm exclusiv instrumente diplomatice în cadrul statutului nostru, în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană, în vederea atingerii obiectivului său pe cale pașnică – reintegrarea Republicii Moldova. Și aici sprijinim și suntem în deplină solidaritate cu Chișinăul.
– Există opinia că reintegrarea țării va avansa semnificativ, când atât Moldova, cât și Ucraina vor deveni membre ale UE. Și acest lucru va împinge foarte mult populația Transnistriei să-și aleagă viitorul. Dar Rusia nu va fi de acord cu așa ceva.
–Dar procesul deja a început. Și în viitorul apropiat va lua un asemenea avânt încât punctul de neîntoarcere va fi depășit. Reintegrarea, la fel ca aderarea la UE va avea loc în mod natural datorită procesului despre care v-am vorbit. Dar sunt necesare condiții, trebuie retrase trupele, trebuie demilitarizată Transnistria. Acest lucru este foarte important.
Și aceasta nu este o sarcină ușoară, dar în principal este tema de acasă a Republicii Moldova însăși. E doar teritoriul ei. Noi, precum și partenerii noștri, vom fi întotdeauna alături și solidari cu Republica Moldova pro-europeană.
Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
