Andrii Yermak: „Rusia este o parodie a URSS care îi poate repeta soarta”

23 10 F 1

Federația Rusă  poate repeta soarta URSS și se poate dezintegra. Asta deoarece nu toate popoarele au intrat în componența sa în mod voluntar, a declarat șeful Oficiului Președintelui, Andrii Yermak, într-un interviu acordat pentru RBC-Ucraina.

În opinia sa, rușii înșiși înțeleg că, în ciuda dimensiunii țării lor, soldații ucraineni vor ajunge oriunde. „Războiul s-a mutat deja pe teritoriul lor. Orice imperiu, orice dictatură este construită pe violență, iar unii se supun din diferite interese. Dar există și o mulțime – chiar majoritatea – de oameni cărora le este, pur și simplu, frică”, a menționat el. Yermak a subliniat că frica slăbește atunci când imperiul începe să se clatine și să se destrame. În consecință, a adăugat el, „apar inevitabil opțiuni absolut neașteptate”, iar apariția lor nu mai este departe.

„Formal, Federația Rusă este chipurile o uniune voluntară de popoare. Dar cum stau lucrurile în realitate? Nu toți au intrat în ea voluntar. Și nu toți se simt bine acolo. Federația Rusă este o parodie a URSS. Și nu aș exclude ca ea să-i repete soarta”, consideră șeful Oficiului Președintelui.

El a remarcat că în politica internațională, Moscova se preface a fi un prieten pentru mulți, dar toată lumea știe prețul acestei prietenii. Yermak și-a exprimat încrederea că nimeni nu dorește victoria țării agresoare, deoarece toți, chiar și China, știu ce înseamnă Rusia cu o putere nelimitată.

Amintim că recent liderul ucrainean, Volodymîr Zelenski, a declarat că Ucraina, împreună cu partenerii mondiali, s-a apropiat de o posibilă încheiere a războiului cu Federația Rusă. Potrivit lui, la aceasta contribuie în primul rând eforturile Președintelui SUA, Donald Trump.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий