În 2026 se împlinesc 430 de ani de la nașterea Mitropolitului Pentru Movilă, apărătorul întregii Ortodoxii
Voievozii Moldovei – marii protectori ai ortodocşilor din toată Polonia
Istoria ortodoxiei în Ucraina este şi o istorie a spiritualității poporului ei. De-a lungul veacurilor bisericile şi mănăstirile au îndeplinit şi rolul de centre culturale, în deosebi în perioada aflării pământurilor ucrainene sub coroana poloneză. În prima jumătate a secolului al XVI-lea, în condițiile limitării drepturilor ucrainenilor ortodocşi, pătura înstărită a societăţii începe o luptă pentru egalitate în drepturi civile şi religioase, pentru renaşterea conştiinţei naţionale. Întru asigurarea acestor scopuri au şi fost organizate „Frăţii”. Ilustrul istoric, Myhailo Hruşevski, constată că „Frăţiile”, ca formă organizatorică a elementului ucrainean, erau foarte răspândite pe la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Galiţia. Ele legau cu fire de solidaritate nu numai elementele ucrainene locale şi din afară, ci şi diferite pături ale populaţiei, trezind la ele sentimentele unei discipline civice şi naţionale.
Aceste „Frăţii”, formate pe lângă bisericile parohiale, s-au dezvoltat în cursul secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, ajungând organizaţii puternice, având scopuri caritabile şi culturale. Conducătorii „Frăţiilor” au văzut în voievozii Moldovei pe marii protectori ai ortodocşilor din toată Polonia. Astfel, s-a construit o biserică ortodoxă, care slujea ca loc de închinare pentru creştinii ortodocşi. În 1527, biserica ortodoxă din Lemberg a fost mistuită de un incendiu şi „Frăţia” s-a adresat lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1563-1568), membru al acesteia. Într-o scrisoare, copia căreia se păstrează în fondurile Muzeului de Istorie din Lviv, adresată „Frăţiei”, Alexandru Lăpuşneanu anunţă că este de acord să înalţe o biserică ortodoxă în acest oraş. În schimb tinerilor din Moldova să li se ofere posibilitatea de a-şi face studiile la şcoala „Frăţiei”. Biserica Adormirea Maicii Domnului din capitala Galiţiei mai era cunoscută şi ca biserică moldovenească sau biserică valahă, deoarece piatra ei de temelie a fost pusă de domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu.
Pentru a ajuta reconstrucţia, voievodul Moldovei a dat în mai multe rânduri sute de zloţi, până la terminarea zidirii, în 15 august 1559, după cum relevă inscripţia de la Lemberg. Această biserică românească din Lviv a fost dotată cu clopote grele şi zugrăvită în culori vii, după obiceiul ortodox. Lăpuşneanu a îngrijit-o până la moartea sa.
La 1571 biserica a ars, iar între 1591 şi 1631 a fost refăcută şi înzestrată cu multe şi preţioase odoare de către mai-marii Moldovei. Lucrarea a fost susținuta de mulți alții, cum ar fi hatmanul Petro Konașevici-Sahaidacinyi, domnii Moldovei Ieremia Movilă și Simion Movilă, tatăl lui Petru Movilă. Edificiul a fost terminat de Miron Barnovschi, descendent din neamul Movileștilor, abia în secolul următor.
Miron Vodă Barnovschi, numit de istorici „un fel de Ludovic al IX-lea al Franţei”, după ce mântui cu „grijile ţării” se ţinu şi „după lucruri dumnezeiești”, şi numai în trei ani de domnie făcu atâtea mănăstiri şi biserici, ca nici un alt deținător al tronului Moldovei. Evlaviosul domn a avut o mare solicitudine pentru biserica pe care a înălţat-o, fiind în același timp şi un călduros sprijinitor al operelor de artă. Anume despre el spune cronicarul Miron Costin că „în Lemberg, în Liov, în târg, au istovit şi biserica cea mare, unde este şi chipul lui scris”. Biserica „Frăţiei” a fost sprijinită de toţi domnitorii şi boierii din viţa Movileştilor şi în special de Miron Barnovschi. În anul 1631 ea a fost sfinţită, la serviciul divin fiind prezenţi solii lui Miron Vodă, arhimandritul Lavrei Pecerska din Kiev, Petru Movilă, fratele acestuia — Moise. Istoricii subliniază că sfinţirea bisericii valahe din Lviv „a fost o rară festivitate a ortodoxiei şi Miron Vodă era sărbătorit ca săvârşitor al bisericii”. Faptul că în biserică erau multe morminte ale ctitorilor ei şi că Barnovschi şi-a legat numele de ea, nu exclude că acolo, printre membrii familiei Movileştilor, să fie şi mormântul doamnei Elisaveta (Elena), mama lui Miron.
Despre aceea că Miron Barnovschi ţinea foarte mult la ctitoria sa lvoveană, ne dăm seama citind testamentul domnitorului. El le lasă cuvânt moștenitorilor averii sale să aibă de grijă „… a da Gavrilaşu vornic şi Costin postelnicul 5000 zloţi la sfânta biserică din Liov care am sfinţit-o noi cu cheltuiala noastră, şi multe cheltuieli a făcut brasla de la ace sfântă biserică, şi ne-am apucat să plătim acele cheltuieli, ce să aibă a da cei 5000 zloţi să plătească toate cheltuielile, ca să fie pomana noastră deplină”.
Istoricul cernăuțean Ilie Luceac a descris cum a ajuns Miron Barnovschi să contribuie la restaurarea bisericii româneşti, aşa numita Biserici valahe de la Lviv, vechea ctitorie a voievozilor moldoveni. „După cum bine se ştie, după căderea Constantinopolului, domnii ţărilor Moldovlahiei s-au considerat întotdeauna patroni şi ocrotitori ai dreptcredincioaselor şi îndatinatelor dogme ecleziastice răsăritene. Voievozii români au devenit în acelaşi timp şi ocrotitori ai ortodocşilor din Polonia, Ungaria, Transilvania. Prin legăturile Moldovei cu Polonia s-a realizat un program susţinut care avea ca obiect înzestrarea populaţiei ortodoxe, foarte numeroasă, din Lemberg. Multă vreme s-a auzit aici rostindu-se via valachia ori pons valachicus. Grupuri compacte de români se găseau şi în părţile Samborului, Sanocului şi Przemysului. Pentru a-şi apăra mai bine interesele confesionale, şi în primul rând de influenţa catolicismului în ofensivă, credincioşii din Lemberg s-au constituit, pe la 1463, în comunitatea religioasă numită Bratstvo (Frăţie), organizată după modelul breslelor de meseriaşi şi industriaşi”, remarcă Ilie Luceac. Potrivit lui, „membrii comunităţii stavropighiene (aflată sub ascultarea directă a Patriarhului de la Constantinopol – n.a.) considerau drept ctitori ai bisericii pe regele Poloniei Sigismund al III-lea, pe ţarul Feodor Ivanovici, mare cneaz al Moscovei, şi pe voievozii Moldovei fraţii Ieremia şi Simeon Movilă. Miron vodă Barnovschi era sărbătorit ca „săvârşitor al bisericii”. Stemele lor se găsesc până astăzi sculptate în interiorul cupolei din mijloc a bisericii. Ele sunt reprezentate prin obişnuitul cap de bour şi poartă următoarele inscripţii: „Io Miron Barnovschi Moghilă luminatul voievod al Moldovlahiei săvârşitorul bisericii”. „În amintirea celor doi voievozi luminaţi ai Moldovlahiei: Ieremia şi Simeon Moghilă ctitorii acestei biserici”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com