Bucovina dorește să primească mai mulți copii din regiunile aflate în apropierea liniei întâi a frontului

8 08 А 4

Potrivit șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osypenko, școlile, grădinițele și instituțiile medicale dispun deja de adăposturi staționare, iar o parte dintre obiective folosesc adăposturi în baza unor acorduri corespunzătoare. Totuși, el a recunoscut că regiunea nu poate acoperi încă integral această nevoie.

Conform declarațiilor sale, adăposturile existente acoperă în prezent aproximativ 76–82% dintre obiective, iar comunitățile trebuie să pregătească proiecte pentru construirea celor care lipsesc.

Totodată, nu este vorba doar despre simpla existență a unei încăperi. Adăposturile trebuie să fie asigurate cu apă, căldură, mijloace medicale, rezerve de energie electrică și alte resurse necesare.

„Fiecare comunitate a primit sarcina nu doar să amenajeze un adăpost, ci și să asigure tot ceea ce este necesar în acest adăpost pentru populație. Aceasta înseamnă rezerve de o anumită energie electrică, mijloace medicale, apă potabilă, căldură, pături și tot ce mai este nevoie”

Totodată,  Osypenko a mai anunțat că regiunea intenționează să extindă programul de primire a copiilor din regiunile afectate de război. El a dat exemplul copiilor care au vizitat deja Bucovina în cadrul programului „Schimbul Carpatic”. Potrivit acestuia, pentru mulți dintre ei, până și o viață obișnuită, fără alerte aeriene constante, a părut neobișnuită. „O fetiță din regiunea Cernihiv a venit și a întrebat: Chiar aveți atât de puține alerte? Chiar o să dorm în camera mea fără calmante?”. Regiunea își dorește ca astfel de copii să poată veni nu doar pentru o vacanță pe termen scurt, ci și pentru a studia în format offline. De asemenea, se are în vedere crearea unor centre pentru copii care vor îmbina educația, creșterea și recuperarea psihologică. „Este vorba despre educație, învățare, recuperare mentală, precum și despre lucrul direct cu copiii care fac parte din categoria orfanilor”, a accentuat Ruslan Osypenko.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий