Iancu Flondor se înscrie printre marile personalități ale neamului românesc a cărui amintire avem datoria s-o păstrăm în inimile și în cugetele noastre și să învățăm din dragostea pentru țară și neam care l-au călăuzit în viață. S-a născut la 3 august 1865 în Storojinețul ocupat de austrieci fiind unul din cei șapte copii ai lui Gheorghe Cavaler de Flondor (1828–1892) și Isabella von Dobrowolski-Buchenthal (1835–1890), ultimii trei au încetat din viață la o vârstă fragedă.
Nu a fost nici pe departe un om sărac ci din contra a copilărit și a trăit într-un conac luxos, părinții săi fiind cunoscuți drept oameni de vază din Bucovina, ambii având înclinații muzicale, tata cânta la flaut iar mama la pian, pasiuni transmise și copiilor, care de mici se îmbătau din izvorul nesecat al nemuritoarelor simfonii ale lui Beethoven cât și a altor compozitori de valoare, oprindu-se deseori seara, înainte de culcare la pârâiașele domoale și niciodată secate ale horelor și doinelor românești. Așa se face că toți cei patru copii care au rămas în viață au îmbrățișat muzica fie ca pasiune fie ca îndeletnicire, Tudor devenind un mare compozitor și dirijor, făcând carieră muzicală, Elena și Nicu ajung pianiști, iar Iancu era un violoncelist de seamă, compunând și partituri muzicale. Nicu și Iancu au intrat în politică și ajutați de numele și prestigiul de care se bucurau părinții devin politicieni cunoscuți, pătrunzând la vârfurile elitei românești din Dieta Bucovinei.
După absolvirea liceului german și a Facultății de Drept la Universitatea „Franz Joseph” din Cernăuți, Iancu a mers la Viena unde în 1894 obține titlul de doctor în drept, ca anul următor să fie ales deputat în Dieta Bucovinei. Disputa între români care ne-a făcut atât rău de-a lungul timpului nu-l ocolește nici pe Iancu Flondor, astfel că la numai doi ani după ce intră în politică se retrage din Partidul Național Român, dedicându-se mai mult vieții culturale prin înființarea și susținerea revistei „Patria” unde din nou se va lovi de veleități și orgolii care îl fac să-și retragă sprijinul. Urmează un nou șir de încercări de a intra în viața politică de unde să pună umărul la obținerea de drepturi pentru nația română, dar de fiecare dată se lovește de aceleași ambiții deșarte care întrețin vrajba și lipsa de unitate între politicienii români din Bucovina. Vestea izbucnirii Primului Război Mondial în care România urma să intre în conflict cu Imperiul Austro-Ungar îl găsește din nou în afara vieții politice din care s-a retras din noiembrie 1910 profund afectat de discordia și lupta între frați, care au dăunat luptei românilor din Bucovina contra deznaționalizării.
Fiind sfătuit să se retragă în România pentru a nu avea probleme cu autoritățile austriece, Iancu Flondor preferă să rămână și să militeze pentru apărarea drepturilor românilor din Bucovina și susținerea acestora, având mai multe neplăceri mai ales în anul 1917 când din cauza atitudinii sale în susținerea românilor din Bucovina a fost acuzat de trădare fiind salvat doar prin intervenția parlamentarilor români din Viena. Ales primar în Storojineț în primăvara anului 1918, Iancu Flondor revine în fruntea mișcării de eliberare a Bucovinei și convoacă Marea Adunare Națională a Românilor din Bucovina care s-a declarat Adunare Constituantă, întrunită în 14/27 octombrie 1918 în sala „Palatului Național” din Cernăuți în prezența a 150 delegați care votează „Moțiunea Constituantă a Bucovinei” pentru Unirea Bucovinei cu România. A fost ales Consiliul Național format din 50 membri cu reprezentanți din toate județele Bucovinei și un organ cu atribuții de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat, format din 14 secretari de stat, condus de un Comitet Executiv, avându-l ca președinte pe Iancu Flondor. Se convoacă Congresul General al Bucovinei care hotărăște „unirea necondiționată și pe vecie” a Bucovinei cu România. Numai că de la declarații la fapte este o cale lungă. După înfrângerea Imperiului austro-ungar în Bucovina se instalează dezordinea, detașamentele militare sunt dizolvate, haosul pune stăpânire pe Cernăuți și în celelalte orașe din provincie. Palatul guvernatorului Bucovinei din Cernăuți a fost ocupat de elemente reacționare, potrivnice unirii care îl gonesc pe guvernator după ce îl obligă să semneze Protocolul de transmitere a puterii de guvernământ asupra Bucovinei din 6 noiembrie 1918 și instalează un așa zis „guvern al Bucovinei”
Situația scăpase de sub control și poate că lucrurile ar fi evoluat altfel dacă nu era o personalitate ca Iancu Flondor, un mare patriot pentru care dragostea de țară și de limbă l-au determinat să nu dea înapoi și să se implice hotărât până la victoria finală. Din inițiativa lui Iancu Flondor chiar în ziua următoare, 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală din Palatul Mitropolitan din Cernăuți s-a întrunit Congresul General al Bucovinei unde în calitate de președinte a prezentat hotărârea din 27 octombrie 1918 și s-a adoptat prin vot moțiunea privind „unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României». La Congres au luat parte 74 membri ai Consiliului Național Român, 7 delegați germani, 6 polonezi și 13 ucraineni. Adoptată cu unanimitate de voturi, moțiunea a fost trimisă Guvernului României care ia act de voința locuitorilor din Bucovina, iar prin Decretul regal nr.3744 semnat de regele Ferdinand I și Ion C. Brătianu, Președintele Consiliului de Miniștri și ministru al afacerilor externe se dispune:
Asupra raportului președintelui consiliului Nostru de Miniștri sub nr. 2211 din 1918, luând act de hotărârea unanimă a Congresului general al Bucovinei din Cernăuți, de la 15/28 noiemvrie 1918.
Am decretat și decretăm:
Art. I. – Bucovina, în cuprinsul granițelor sale istorice, este și rămâne deapururea unită cu Regatul României.
Art. II. – Președintele Consiliului Nostru de miniștri este însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat la București, la 18 decembrie 1918.
Ca în întreaga istorie milenară nici acum nu puteau lipsi trădătorii, acesta fiind Aurel Onciul fost deputat în Parlamentul austriac care milita pentru păstrarea Bucovinei în cadrul unui stat federal, împotrivindu-se unirii cu Regatul României. Elementele reacționare profită de situație și trec la acte de tâlhărie, amenințări la adresa militanților pentru unire și alte acțiuni infracționale. În Bucovina se instalează din nou haosul. În aceste condiții Consiliul Național Român cere ajutor guvernului român pentru restaurarea ordinii, fiind trimis la Iași un delegat, Vasile Bodnărescu, pentru a obține ajutor militar. Și trădătorul Aurel Onciul merge la Iași să ceară guvernului României să nu trimită trupe în Bucovina. Huiduit de mulțime când a coborât din tren acesta a fost reținut de autorități. Prin Ordinul de operații nr. 1 din 23 octombrie/5 noiembrie 1918 semnat de generalul Constantin Hârjeu, ministru de război, s-a dispus ca Divizia a 8-a Infanterie cu regimentele 16,19 și 37 Infanterie comandată de generalul Iacob Zadik din Corpul IV de Armată să intre în Bucovina. La 11 noiembrie 1918 armata română intră în Cernăuți unde are parte de o primire triumfală, fiind întâmpinată de mii de români adunați în Piața Unirii avându-l în frunte pe Iancu Flondor În „Apelul Președintelui Consiliului Național al Bucovinei, Iancu Flondor, către poporul român» se preciza „Consiliul Național [Român] a luat în ziua de 10 noiembrie [1918] în seamă stăpânirea țării și va exercita puterea prin guvernul său”. După recepția oficială din 11 noiembrie 1918 care are loc în Sala festivă din Palatul Național Român, la care iau parte generalul Zadic și membrii Consiliului Național Român, armata română își continuă marșul până la preluarea întregii Bucovine. În 30 octombrie/12 noiembrie 1918, Consiliul Național a votat o «Lege fundamentală provizorie asupra puterilor în Țara Bucovinei» prin care și-a asumat puterea în stat, iar în 13 noiembrie, la a treia ședință a Consiliului Național din Bucovina, Iancu Flondor a prezentat programul guvernului Bucovinei, care cuprindea principalele obiective de politică externă, economică și militară. La 15 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei a consfințit unirea cu Regatul României, moțiunea adoptată fiind prezentată de președintele Congresului, dr. Iancu Flondor. Între vorbitori s-a remarcat și profesorul dr. Ion Nistor care, după o scurtă istorie a răpirii Bucovinei în 1775 a afirmat „…declarăm actul de cesiune de la 1775 nul și neavenit și hotărâm realipirea țării noastre [Bucovina] la Moldova, din trupul cărei fusese ruptă”. Iancu Flondor a dat cuvântul reprezentantului Consiliului Național Polon din Bucovina, dr. Stanislav Kwiatkowski, și profesorului dr. Alois Lebouton, reprezentantul Consiliului Național German din Bucovina care au confirmat acordul locuitorilor de naționalitate polonă și germană pentru Unirea Bucovinei cu Regatul României. S-a constituit o delegație de 15 persoane, condusă de I.P.S.S. mitropolitul Vladimir de Repta și de Iancu Flondor, care a fost primită la Iași de regele Ferdinand la 29 noiembrie 1918, căruia i-a fost înmânat Actul Unirii.
Va urma o intensă activitate diplomatică din partea guvernului României până la recunoașterea europeană a unirii prin Tratatul de pace cu Austria, semnat la Saint-Germain-en-Laye (Franța) la 10 septembrie 1919 iar de partea română la 10 decembrie, prin care s-a decis dezmembrarea fostului Imperiu Otoman și constituirea statelor independente Austria, Serbia, Croația, Slovenia, unirea Bucovinei cu România și apartenența Tirolului de Sud la Italia. Prin Tratat se preciza că Austria renunță la fostul Ducat al Bucovinei în favoarea României, granița fiind stabilită de-a lungul Ceremușului — Colacinului și până la Nistru — vechiul hotar al Moldovei voievodale.
După împlinirea aspirațiilor de unitate a românilor, Bucovina are doi miniștri în guvernul condus de I.C. Brătianu, unul la Cernăuți — Iancu Flondor, celălalt la București, Ion Nistor. Câtă vreme a îndeplinit această însărcinare, decembrie 1918 – aprilie 1919, Iancu Flondor a fost inițiatorul mai multor proiecte de lege pe care le propune guvernului României, între care un proiect de lege privind alegerea deputaților și senatorilor care să reprezinte Bucovina în Parlamentul României, un proiect de lege privind administrarea Fondului religios ortodox al Bucovinei, cât și altele, trimise la Ministerul Justiției.
Deosebirile de opinii conduc la o nouă dezbinare a clasei politice din Bucovina și chiar la un conflict cu Ion Nistor care îl face pe Iancu Flondor să se retragă pentru totdeauna din viața politică, dezamăgit de luptele fratricide din sânul intelectualității române.
Afectat de neînțelegerile cu oamenii politici din jurul lui pe care îi considera prieteni și mai ales de pierderea soției în anul 1918, Iancu Flondor s-a îmbolnăvit și se stabilește pe moșia sa de la Storojineț unde a încetat din viață la 18 octombrie 1924, fiind înmormântat în cripta familiei Flondor din Storojineț. O viață de om pusă în slujba credinței și a neamului pentru care a luptat cu dârzenie, sacrificând nu numai sănătatea dar și o parte din avere pentru libertatea românilor din Bucovina.Avea o personalitate aparte care impunea respect, fiind un adevărat cavaler prin ținută și modul de comportare. Spirit justițiar, Iancu Flondor milita pentru respectarea legii și avea repulsie față de corupție și afaceri necinstite. Se îmbrăca elegant, având înfățișare de european, era tăcut în relațiile cu oamenii dar devenea cel mai formidabil pisălog când trebuia să apere un principiu, mai ales când era vorba de drepturile românilor din Bucovina.
Acum, în prag de comemorare toți românii avem datoria să-i purtăm recunoștință și să păstrăm un moment de reculegere pentru cel care a fost unui dintre făuritorii României Mari, a României Moderne.
Andrei BREABĂN,
scriitor, Suceava
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com