Otrava din inimă
Demult, într-un sat, trăia o fată. Conform unui vechi obicei, după nuntă, ea s-a mutat în casa soțului ei. Însă tânăra noră se simțea foarte inconfortabil alături de soacră. Aceasta o dăscălea întruna și o mustra la orice pas.
Într-o dimineață, tânăra femeie a mers la un vraci care locuia la marginea pădurii.
– Ce te-a adus la mine, drăguță? Poate vrei să-ți vrăjesc soțul? – a întrebat bătrânul.
– Nu am nevoie de așa ceva, îmi iubesc soțul, dar nu mai pot suporta să trăiesc cu mama lui.
– Și ce vrei de la mine?
– Te rog, ajută-mă. Dă-mi otravă, ca să o otrăvesc.
– Oare pe asta îți vei clădi fericirea? Ei bine, fie. Îmi este milă de tine. Îți voi da niște ierburi. În fiecare dimineață le vei infuza și o vei omeni cu acest ceai pe mama soțului tău. Însă am un sfat pentru tine.
– Care? Spune-mi, voi face totul, numai să scap mai repede de această viperă.
– În satul nostru zvonurile se răspândesc repede. Te vor suspecta. Așa că, pentru ca acest lucru să nu se întâmple, schimbă-ți atitudinea față de soacră. Fii blândă, primitoare, zâmbește. Nu va mai trebui să te chinuiești pentru mult timp.
Așa a și făcut femeia. De cum cântau cocoșii, ea se trezea, frământa pâinea, făcea focul în sobă, gătea terciul și îi prepara soacrei ceaiul otrăvitor. Și îi spunea cu blândețe să guste din ceaiul minune. O numea „mamă” și o asculta în toate. Soțul nu-și mai încăpea în piele de bucurie: mama și soția lui deveniseră ca mamă și fiică. Soacra nu mai contenea cu laudele la adresa nurorii. Iar nora îi răspundea cu o dragoste sinceră.
Și merse ea din nou la vraci, i se aruncă la picioare cu lacrimi în ochi:
– Bunicule, te rog foarte mult. Doar tu poți totul. Dă-mi un antidot. I-am preparat prea mult ceai soacrei mele. Va muri. Doar a devenit o mamă atât de grijulie pentru mine.
– Draga mea, liniștește-te. Ți-am dat plante aromatice, din care ai fiert pentru soacra ta un ceai gustos și sănătos. Otrava era, de fapt, în inima ta, dar cu ajutorul lui Dumnezeu ai scăpat de ea.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com