Furnica și bobul de grâu
După seceriș, pe câmp a rămas un bob de grâu. Acesta aștepta cu nerăbdare ploaia, ca să se poată îngropa în pământul umed înainte de venirea frigului.
Trecând pe acolo, o furnică a observat bobul. S-a bucurat de descoperire, și-a pus în spate povara grea și a început să se târască încet spre mușuroi, ca să ajungă acasă până seara.
— De ce te chinui atâta? Lasă-mă aici, a rugat-o bobul de grâu.
— Dacă te las, a răspuns furnica, respirând greu, vom rămâne la iarnă fără hrană. Suntem mulți și fiecare trebuie să muncească pentru a mări rezervele din mușuroi.
Atunci bobul s-a gândit puțin și a spus:
— Îți înțeleg grijile. Dar înțelege-mă și tu pe mine. Ascultă-mă cu atenție, furnică înțeleaptă!
Mulțumită că se poate odihni puțin, furnica și-a dat jos din spate povara grea.
— Să știi, a spus bobul, că în mine se ascunde o mare forță dătătoare de viață. Menirea mea este să dau naștere unei noi vieți. Hai să facem un târg.
— Ce fel de târg?
— Uite ce fel. Dacă nu mă târăști în mușuroi și mă lași pe câmpul meu natal, a explicat bobul, atunci exact peste un an vei primi o sută de boabe de grâu.
Uimită, furnica a clătinat neîncrezătoare din cap.
— Crede-mă, dragă furnică, spun adevărul. Dacă renunți acum la mine și ai răbdare, mai târziu îți voi răsplăti înzecit răbdarea, iar mușuroiul tău nu va avea de suferit.
Furnica a stat pe gânduri:
— O sută de boabe în loc de unul singur! O asemenea minune se întâmplă doar în povești. Și cum ai de gând să faci asta? – a întrebat ea.
— Crede-mă, a răspuns bobul, acesta este un mare secret al vieții. Iar acum sapă o groapă mică, îngroapă-mă, iar la vară întoarce-te aici.
La timpul stabilit, furnica a venit pe câmp. Bobul de grâu își ținuse promisiunea.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com