Înțelepciunea lui Dumnezeu
La curtea unui conducător trăia un înțelept. Odată, conducătorul s-a adresat lui cu întrebarea cum ar putea el să înțeleagă înțelepciunea lui Dumnezeu.
– Mi-ați dat o întrebare dificilă, stăpâne, a răspuns înțeleptul. Permiteți-mi să mă gândesc o zi sau două.
– Fie, a fost de acord stăpânul.
Au trecut două zile. Înțeleptul a venit la conducător și, în loc de răspuns, a cerut să se mai gândească încă patru zile. Au trecut patru zile, iar înțeleptul a cerut un nou termen.
– Dați-mi, stăpâne, încă opt zile.
Conducătorul s-a încruntat.
– Glumești? Probabil că în curând îmi vei cere șaisprezece zile de gândire, iar mai târziu chiar treizeci și două. Când îmi vei răspunde în sfârșit?
– Ați ghicit, stăpâne, spuse calm înțeleptul. Exact așa s-ar fi întâmplat. Cât despre răspuns, l-ați și primit deja.
– Cum?! – s-a mirat conducătorul. Despre înțelepciunea lui Dumnezeu nu mi-ai spus nimic, ci doar ai cerut amânări din ce în ce mai noi.
– Acesta este răspunsul meu, a spus înțeleptul. Întrebarea ta, stăpâne, nu este pe măsura nimănui. Ea seamănă cu un munte. Când te uiți la el de departe, pare mare, iar când te apropii de el, devine și mai înalt; cu cât te apropii mai mult, cu atât se înalță mai sus și devine pur și simplu uriaș, iar tu te simți mic, nenorocit și neînsemnat. Și dacă un munte este imposibil de cuprins cu mâinile, atunci cum vrei, stăpâne, să cuprinzi cu mintea pe Cel care a creat și muntele, și omul?
A înțeles conducătorul cuvintele înțeleptului, și-a ridicat cu evlavie ochii spre cer și a șoptit:
– Da, necuprinsă este pentru noi înțelepciunea Domnului.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com