Timpul drumului
Într-o zi dogorâtoare, un călător mergea pe un drum prăfuit. În spate purta o geantă veche și uzată. La marginea drumului, călătorul a observat o fântână și s-a îndreptat spre ea. A băut cu lăcomie apă rece, apoi i s-a adresat unui bătrân care se odihnea nu departe de fântână:
– Trebuie neapărat să ajung la oraș. Cât timp îmi va lua drumul până acolo?
– Nu știu, a răspuns bătrânul ridicând din umeri. Apoi, făcând un semn cu mâna, a adăugat:
– Tu mergi!
Nedumerit, călătorul a pornit la drum. A început să se gândească la ignoranța și nepolitețea localnicilor. După ce a făcut vreo sută de pași, a auzit că cineva îl strigă din urmă. Întorcându-se, l-a văzut pe același bătrân. Bătrânul i-a strigat:
– Până la oraș mai ai de mers două ore!
– Dar de ce nu mi-ai spus asta imediat? – s-a mirat călătorul.
– Cum altfel?! Mai întâi trebuia să văd cu ce viteză mergi cu geanta grea în spate, a explicat bătrânul. (Din rețelele de socializare).

(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
