Furtuna și farul
Într-un mic sat pescăresc, un tată singur își creștea fiica după ce pierduse totul într-o mare furtună pe ocean. Fiica a crescut și s-a îndrăgostit de un tânăr marinar care trebuia să plece în larg pentru o călătorie lungă și periculoasă tocmai în noaptea nunții lor. Tânăra era disperată și plângea pe țărm, temându-se că îl va pierde pe mare. Văzând suferința fiicei, tatăl – care abia se mai putea deplasa din cauza unei boli vechi – a mers singur toată noaptea până în vârful stâncii unde se afla vechiul far părăsit. A aprins focul manual, menținându-l aprins cu prețul durerilor atroce până în zori, ghidând nava în siguranță spre casă.
A doua zi, fata și-a găsit tatăl adormit pe podeaua farului, cu palmele arse de jar, dar cu un zâmbet cald. A înțeles atunci că cel mai mare act de dragoste nu cere aplauze, ci se măsoară în tăcerea sacrificiilor pe care părinții le fac pentru fericirea copiilor.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com