CAFEAUA DE DIMINEAȚĂ

19 04 F 1

Pasărea și omul nechibzuit

Un om a prins odată o pasăre.

— În captivitate nu-ți voi fi de niciun folos, i-a spus păsărea. Eliberează-mă și îți voi da trei sfaturi prețioase.

Păsărea a promis să îi dea primul sfat în timp ce se afla încă în mâna lui, pe al doilea –  când va zbura pe o ramură, iar pe al treilea – de pe vârful dealului. Omul a fost de acord și a întrebat-o care este primul sfat.

Primul sfat: „Dacă ai pierdut ceva, chiar dacă prețuiai acel lucru la fel de mult ca pe propria viață, nu regreta”.

Omul a eliberat pasărea, iar aceasta, zburând pe o ramură, i-a spus al doilea sfat:

Al doilea sfat: „Să nu crezi niciodată în ceea ce contrazice bunul simț și nu are dovezi”.

Apoi, ea a zburat pe vârful dealului și a strigat de acolo:

— O, nenorocitule! Am înghițit două diamante uriașe. Dacă m-ai fi ucis, ar fi fost ale tale!

Cuprins de disperare, omul și-a pus mâinile în cap.

— Dă-mi măcar cel de-al treilea sfat, a spus el, revenindu-și cu greu.

— Ce nechibzuit ești! – a exclamat păsărea. Îmi ceri al treilea sfat fără să te fi gândit măcar la primele două. Ți-am spus să nu regreți ceea ce ai pierdut și să nu crezi în absurdități, dar tu tocmai ai făcut exact pe dos. Ai crezut o prostie și ai regretat ceea ce ai pierdut! Gândește-te singur: cum ar putea încăpea în mine, așa mică cum sunt, două diamante uriașe? Ești nechibzuit, de aceea trebuie să rămâi în limitele destinate oamenilor de rând.

(Din rețelele de socializare)

1 04 CAFEA

 

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий