La finele săptămânii trecute, la Cernăuți, a avut loc un eveniment deosebit – forumul Re:Open Bukovyna, care s-a desfășurat pentru prima dată în afara regiunii Transcarpatică. El a fost organizat de Institutul pentru Strategia Central-Europeană (ICES) — un centru de analiză independent, cu sprijinul Fundației Internaționale „Renașterea”. Participanții la forum – experți, reprezentanți ai autorităților, diplomați și activiști civici – au discutat despre locul Bucovinei în procesele de integrare europeană ale Ucrainei. Forumul a fost deschis de coordonatoarea regională a ICES la Cernăuți, Lilia Șutiak, și de ministrul de externe al Ucrainei în perioada 2014–2019, Pavlo Klimkin.
Discursul introductiv extrem de captivant al lui Pavlo Klimkin despre percepția europenilor asupra noastră, despre Europa Centrală și integrare, a dat tonul celor două paneluri de discuție.
Adjunctul șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, Roman Greba, a subliniat în discursul său importanța unor astfel de evenimente pentru formarea viziunii strategice de dezvoltare a regiunii:
–Forumul Re:Open Bukovyna este o platformă importantă pentru un dialog profesional între reprezentanții autorităților, mediul de experți și partenerii internaționali. Bucovina are un potențial semnificativ ca regiune a cooperării și înțelegerii reciproce, iar rezultatele de astăzi vor contribui la consolidarea rolului său în procesele de integrare europeană a Ucrainei, precum și la formarea unor soluții eficiente pentru dezvoltarea durabilă a regiunii.
Vicepreședintele Consiliului Regional Cernăuți, Myhailo Pavliuk, care s-a alăturat primului panel de discuții, a ținut să menționeze că…
–…regiunea Cernăuți are o experiență unică de interacțiune interetnică. De-a lungul întregii istorii a Bucovinei, indiferent de schimbările de regim, aici nu au apărut conflicte la scară largă pe criterii lingvistice sau religioase. Acest exemplu de coabitare armonioasă este deosebit de important astăzi în contextul proceselor de integrare europeană a Ucrainei. El se bazează pe trei principii cheie – respect reciproc, sprijin reciproc și interacțiune. Tocmai aceste valori rămân și acum definitorii pentru bucovineni și pentru societatea ucraineană în ansamblu. Respectul pentru drepturile și libertățile fiecăruia este fundamentul care demonstrează disponibilitatea Ucrainei de a face parte din comunitatea europeană.
În comunicarea sa, reprezentantul Consulatului Gheneral al României la Cernăuți, Cristian Toma Dacica, s-a oprit mai detaliat la problemele comunității românești din regiune:
–Subliniez că oficiul Consulatului General al României la Cernăuți, aflat la imediata apropiere a frontierei româno-ucrainene, a susținut constant prioritățile și cooperarea transfrontalieră în beneficiul cetățenilor ambelor state cu câștig major în ceea ce privește dezvoltarea regională. Doresc să evidențiez impactul pozitiv al acestor evoluții pentru regiunea Cernăuți. Subliniez aici proiectele de interconectare și infrastructură cum ar fi dezvoltarea liniilor electrice Cernăuți-Suceava de 400 kW și Siret-Porubne de 110 kW, modernizarea infrastructurii rutiere – autostrada Suceava – Siret, și segmentul de 15 kilometri pe drumul internațional M 19 de pe teritoriul Ucrainei, finanțat prin mecanismul SAFE , precum și deschiderea unor noi puncte de trecere a frontierei la care se lucrează în prezent – Izvoarele Sucevei – Șepit, Ulma – Ruska și Climăuți – Fântâna Albă. În cadrul recentei ședinței în deplasare a Consiliului Afaceri Externe al UE la Kiev din 31 martie a fost reiterată susținerea efortului Ucrainei de apărare a suveranității, integrității teritoriale și independenței în fața agresiunii militare a Rusiei. Subliniem importanța vizitei oficiale a Președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenski, în România, cu rezultate foarte bune printre care ridicarea relațiilor foarte bune la nivel de parteneriat strategic, proclamarea datei de 31 august ca Ziua Limbii Române în Ucraina, precum și semnarea celor două documente de cooperare în domeniul energiei și celui militar.
În continuare diplomatul român a accentuat că respectarea drepturilor minorităților naționale este parte integrantă a valorilor europene comune, asumate de România și Ucraina.
–Educația în limba maternă, promovarea și susținerea acesteia este o sarcină importantă a agendei noastre, o continuare a aprofundării contactelor bilaterale. Este esențial să păstrăm și să creștem accesul liber al copiilor la învățământul în limba română. Subliniem importanța dialogului între autoritățile din România și Ucraina prin care se solicită în mod expres promovarea limbilor minoritare în sistemul educațional. În conformitate cu obligațiile internaționale în materie, protejarea școlilor cu predarea în limbile minorităților naționale, inclusiv la nivel liceal, asigurarea unei structuri școlare adecvate. Sprijinim obiectivele reformei în curs de a consolida un sistem educațional modern, de calitate, la standardele europene. Totuși, reforma nu trebuie să reducă nivelul de acces la educația în limba română. Integrarea trebuie să respecte identitatea minorității române, a subliniat consulul Cristian Toma Dacica.
Vorbind despre mediile de expresie română din Ucraina, reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, a amintit de problema redacției în limba română de la fostul post de radio Ucraina Internațional, care asigură informarea etnicilor români din Ucraina, mai ales a celor din localitățile rurale.
–Succesul îndeplinirii obiectivelor noastre va depinde de capacitatea angajării cu responsabilitate a ambelor părți în direcția soluționării oricăror probleme semnalate de comunitățile noastre în cadrul dialogului firesc al partenerilor strategici, a concluzionat consulul Cristian Toma Dacica.
În cadrul primului panel de discuție, intitulat „Bucovina ca platformă de bună vecinătate strategică: de la dialogul interetnic la integrarea europeană”, au mai vorbit Yevghen Hlibovyțki, consultant strategic (Ivano-Frankivsk), Angela Gramada, președinta Asociației Experților pentru Securitate și Afaceri Globale (ESGA), Paul Pșenicika, profesor de fizică și astronomie la Liceul nr. 1 din Cernăuți, câștigător al Global Teacher Prize Ukraine (2017) și membru de onoare al Institutului de Fizică din Londra, Marianna Prysiajniuk, jurnalistă și analistă la Fundația „Inițiative Democratice – Ilko Kucheriv”, Ruslan Biloskurski, rectorul Universității Naționale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți doctor în științe economice.
O atenție deosebită a fost acordată modului în care diversitatea regiunii influențează dezvoltarea și reziliența acesteia în fața provocărilor actuale. La discuții au mai participat: Serghei Hacman doctor în istorie, vicepreședinte al Fundației de Caritate „Resurse și Inițiative Sociale”, Iulia Grițcu, deputată în Consiliul Regional Cernăuți, consilier pentru integrare europeană și euro-atlantică, și Sergii Bostan, directorul Departamentului de Dezvoltare Socio-Economică din cadrul Consiliului Orășenesc Cernăuți.
Forumul a fost rezumat într-un stil inegalabil de cunoscutul publicist și traducător Oleksandr Boicenko.
Următorul forum va avea loc în aprilie 2027.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
