(Răsfoind pagini de glorie și spiritualitate românească ale vechii fortărețe de pe malul Nistrului – Hotin)
Veacul războaielor străine pe teritoriul moldav
În Moldova medievală răgazul între două războaie era de scurtă durată, pământul ei fiind călcat ba de oastea turcească și de cea a tătarilor, ba de unguri și leși. În secolul al XVII-lea s-au întețit și luptele fratricide între boierii moldoveni. Din cronici aflăm că la 1563 domnul Moldovei Despot-vodă se pregătea la Hotin pentru războiul cu hatmanul cazacilor. Iar la 1600 Mihai Viteazul, domnul Munteniei, i-a gonit pe Ieremia-vodă și pe Simion-vodă până la Hotin. Cronicarul Miron Costin descrie astfel evenimentul: „Cetatea Hotinului grijisă bine Ieremie-vodă cu slujitori de ai săi nemți ce avea, iară el singur au trecut la leși pentru ajutorul… Mihai-vodă cu toată osârdia bate cetatea Hotinului, gloanțurile lui se cunoaște în zidurile cetății până la suruparea cetății, avându nădejdea că dacă va lua aceea cetate, va putea stăpâni prea lesne și țara Moldovei. Scrie Hronograful leșescu că așa era de vestit Mihai-vodă și la leși, cât țara Podolii fiindu de lege de suptu ascultarea patriarhului de Țarigrad, ca și noi, pe acele vremi avându mare zarvă și price cu papiștașii pentru lege, aștepta cu bucurie pe Mihai-vodă să vie, știindu-l de o lege cu dânșii, să închine toți podolenii”.
Asediul cetății a fost fără nici un rezultat și „prindzindu veste Mihai-vodă că au purces oștile leșești asupra lui, au lăsat Hotinul și au purces spre Suceava”.
Era la începutul secolului al XVII-lea, secol caracterizat prin mari vărsări de sânge sub zidurile cetății Hotinului. După cum observă Zamfir Arbore, cetatea ba trecea în mâinile polonilor, cazacilor, turcilor, ba era reocupată de moldoveni. Aceste lupte, precum și domnitorii de neam străin, care cârmuiau țara, au pricinuit mari pagube poporului ei. Cronicarul Miron Costin exprimă acest gând, referindu-se la domnia lui Gaspar-vodă. Acest „Gaspar-vodă era omu de neamul său italianu, cum dzicemu la noi în țară, frâncu, omu neștiutoriu rândul și a obiceiurilor țării, fără limbă de țară, care lucru mai greu nu poate hi, cându nu știe domnul limba țării unde stăpânește.
O! Moldova, di ar hi domnii tăi, carii stăpânescu în tine, toți înțelepți, încă n-ai peri așa lesne. Ce domniile neștiutoare rândul tău și lacome sunt pricine perirei tale. Că nu caută să agonesească șie nume bun ceva la țară, ce caută desfrânați numai în avuție să strângă, care apoi totuși să răsipește, și încă cu primejdii caselor lor, că blăstămul săracilor, cum se dzice, nu cade pre copaci, câtu de târdziu”.
Ca să-și salveze bogățiile agonisite, acești domnitori puteau trăda ușor interesele țării. „Curându au simțitu Gaspar-vodă că și-au pierdutu la turci credința, deci s-au așădzatu cu gândul și mai tare cu leșii, îndemnându-i asupra turcilor. Și în cetatea Hotinului îndată au băgatu oșteni leșăști, dându-să aievea suptu apărarea lor cu țara”.
În Letopisețul Țării Moldovei Miron Costin descrie pe larg războiul pornit în 1621 de sultanul Osman împotriva Poloniei, luptele decisive dându-se sub zidurile cetății Hotinului. Pe atunci țara Moldovei era cârmuită de Alexandru-vodă, feciorul lui Ilieș-vodă, domnia căruia, după cum observă cronicarul, „a fost foarte slabă și cu purtatul trebilor peste obiceiurile țării”. Oastea sultanului număra 300.000 de călăreți și 12.000 de ianiceri. Mai era susținută de 80.000 de tătari și de oastea muntenească în frunte cu Radu-vodă. Hatmanul leșesc Hodkewicz avea la dispoziție o armată cu mult mai mică – vreo 40.000 de ostași. El a trimis înainte un detașament de vreo 4.000 de oameni, condus de Libomirski, să treacă Nistrul lângă cetatea Hotinului, care se afla în mâinile leșilor. Deci, „intrând leșii în țară, citim în letopiseț, au prădat-o până la Iași, lăsând și Alexandru-vodă scaunul, au ieșit cu fuga la Roman și atunci au ars leșii și târgul Iașii și din ceea ce au prădat au fost hrană toată vremea când au fostu la Hotinu”.
După aceasta a sosit la Hotin și Hodkewicz, iar apoi și Vladislav, feciorul craiului leșesc, cu 16.000 de ostași. Pregătindu-se de luptă cu oastea sultanului, leșii i-au aruncat de pe zidurile cetății pe târgoveții Hotinului care nu purtau nici o vină.
Sultanul a sosit la Hotin la 20 august și tot în acea zi a atacat tabăra leșilor, cărora le-au venit în ajutor 20.000 de cazaci în frunte cu hatmanul Petro Sagaidacinyi. Luptele au durat mai mult de o lună și la 29 septembrie a fost încheiată pacea. „A treia dzi după pacea legată, au purcesu împărăția în giosu de la Hotin. Ieșisă toată oastea leșască în tocmală la câmpu, și petrecându bulucurile turcești, își lua dziua bună cu clătirea capului de la leși. Apoi, a patra dzi, și leșii, după purcesul împărăției, octombrie 6, au ieșit și ei din șanțurile sale cu cazacii, lăsându cetatea Hotinului pre sama Radului-vodă, domnului muntenescu, că domnul țării noastre, Alexandru-vodă, precum s-au pomenit mai sus, viindu la Hotin împărăția, năau aflatu nemica grijit, nice poduri, nice conace, și țara aflându-se și stricată de leși, s-au scârbitu pre Alexandru-vodă așea de rău, cât numai era să-l omoară. Ce l-au scos de la moarte vezirul, iar de urgie mare n-au hălăduit, că până la Hotin tot au fost legatu la pușci în obedzi, și toată vremea aceea, cât a fostu împărăția la Hotin, tot au fost la închisoare până la întorsul împărăției spre Țarigrad”.
Sub zidurile cetății Hotinului a luptat și alt hatman ucrainean, Bogdan Hmelnițki. În timpul războiului de eliberare dus de Bogdan Hmelnițki în Ucraina, cetatea Hotinului a fost de două ori – în anii 1650 și 1658 – ocupată de detașamentele de cazaci.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.liberti.com