Războiul continuă și sprijinul nostru pentru militari este necesar în fiecare zi. Nu obosim și nu uităm de cei care își riscă viața în fiecare clipă pentru somnul nostru liniștit. Locuitorii din Dinăuți au pregătit un nou lot de produse din carne pentru militari. Ca întotdeauna, toată munca grea de preparare a conservelor de carne de casă a fost realizată de soții Valerii și Maria Bușuleac. Din carnea proaspătă cumpărată, și anume 200 kg, au fost pregătite carne tocană, pateu și conserve din carne cu fasole – în total 250 de borcane. Le mulțumim din suflet pentru munca lor și sprijinul constant acordat militarilor. De-a lungul tuturor anilor de invazie la scară largă, acest lucru a devenit un simbol al sprijinului nostru. Exprimăm cuvinte de recunoștință pentru ajutorul financiar consătenilor noștri Ana Reabco, Veronica Lâsa și Gheorghe Bucico. Datorită donațiilor dumneavoastră am reușit să pregătim un nou lot de produse necesare pentru a fi trimise militarilor. Toată lumea știe cât costă carnea proaspătă în prezent, de aceea suntem sincer recunoscători pentru fiecare donație. Amintiți-vă că chiar și cea mai mică donație poate deveni o parte importantă a unei cauze mari. Nu contează cum anume, cel mai important este să nu rămâneți indiferenți. Fiecare grivnă, fiecare borcan de conserve, fiecare lucru călduros – aceasta este contribuția voastră la victoria noastră comună!
Radu ȘTEFLIUC,
starostele satului Dinăuți, CT Noua Suliță
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
