În comuna Guldborgsund, membrilor delegației nouăsulițene li s-au prezentat un atelier de tâmplărie, o școală de artă și o „bibliotecă de unelte”, informează Comunitatea Teritorială Noua Suliță.
O vizită de studiu în comuna daneză, cu care comunitatea colaborează de câțiva ani, a fost efectuată de reprezentanți ai Consiliului Orășenesc Noua Suliță împreună cu delegații ale comunităților Dolynska și Iasinia.
Participanții s-au familiarizat cu abordările privind activitatea de tineret, educația, voluntariatul și organizarea spațiilor pentru tineri.
Cea mai mare impresie a lăsat-o Market Hall – un spațiu civic și cultural unde localnicii pot învăța, face creație, își pot urma hobby-urile și, pur și simplu, pot comunica.
Printre practicile văzute se numără un atelier de tâmplărie, o școală de artă, un club iahting și o „bibliotecă de unelte”. Această din urmă idee este simplă și în același timp eficientă: o persoană ia unealta necesară pentru o anumită perioadă, ca pe o carte, în loc să o cumpere pentru o singură folosință.
Numitorul comun al tuturor acestor proiecte este acela că tinerii își dezvoltă propriile idei prin practică, și nu prin prelegeri. Exact aceasta a fost principala concluzie făcută de delegație: mai puțină teorie, mai multe oportunități de a acționa.
Comunitatea intenționează să folosească experiența dobândită pentru dezvoltarea spațiilor pentru tineri, a atelierelor și a noilor inițiative.
Reamintim: comunitatea din Noua Suliță își dezvoltă legăturile de parteneriat cu orașe din Europa și Moldova – în special, studentele de la Colegiul de Medicină local au reprezentat-o la o conferință internațională a tineretului la Ungheni.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
