,,Limba noastră cea română”
Pentru poetul Ion Cojocaru Limba maternă ,,Este-un vin împărătesc”, care a ajuns la noi ,,De la daci”, din negura vremurilor trecute, înfruntând frontiere și popoare, fiindcă ea ,,Este băutura sfântă” și ,,Este dragostea de frați!”. Cu limba mamei, nemuritorul voievod Ștefan cel Mare a făurit Moldova suverană, ,,Proslăvind acest pământ!”. Și se întâlnesc arcașii lui Ștefan în zi de sărbătoare, pentru a gusta, ,,cum se cuvine”, din acest ,,vin împărătesc”, păstrat de secole ,,În altarul preoțesc”. Și fiecare își are cupa sa de argint, fiindcă ,,Unul vine din Moldova”, iar ,,Altul vine de la munte…”. ,,În paharele-adunate” se toarnă vinul istoriei și ,,Se cinstește și se cântă” pentru ,,Țara cea Română…”. Cântecul se revarsă ca un șuvoi năvalnic de apă vie peste întinsurile nemărginite ale Patriei, ducând cu el sentimentul unității Neamului.
,,Limba noastră cea română/ Este datina străbună” afirmă cu dragoste poetul Gheorghe Regățeanu. Ea ,,E din moși strămoși clădită/ Prin sudori și răni călită”. Neamul româneasc a înfruntat cu bărbăție și eroism toate vitregiile vecinilor, păstrându-și și afirmându-și ființa națională, nemurirea graiului matern. Pe parcursul istoriei, ,,Printr-un sânge ce a curs/ Mii de lupte ce sau dus”, a trăit și a înflorit ,,Pe meleagurile noastre/ Limba țării dintre astre”, fiindcă ,,Limba noastră este sfântă”. Strămoșii ne-au lăsat-o, ,,Dusa fost din mână-n mână”, ca s-o ducem mai departe, s-o ocrotim ,,de străinătate” și s-o avem veșnic în inima noastră, care ,,la toți ne bate”. În viziunea poetului, Limba maternă trebuie să răsune în Țara de Sus ca vocea unui clopot de argint. ,,Și vorbim Limba Română/ Veac de veac aici stăpână”.
Limba Română se află ,,la Domnu-n inimioară”, spune cu dragoste Dumitru Zaidel, anunțând că ,,Nu-ncercați s-o dați cu gata”, fiindcă ,,Ea-i mai tare ca armata” și ,,Nici războiul n-o doboară”. În vremuri de restriște ,,Și-au bătut mulți joc de ea”, însă ,,Ea ca un stejar creștea”, răspândind rădăcini adânci în pământul vetrei străbune ca să crească ,,Roată tineri stejărei”, dorind în veci ,,Să nu piară neamul ei”. Limba maternă a fost purtată ,,Zeci de ani” de către ,,ai noștri bravi bunei” prin toate greutățile timpurilor de odinioară. Cu ,,Ea la Lunca” au pornit spre Țara libertății martirii neamului, sfidând strașnica moarte. Cu limba mamei, ,,În Siberia îndepărtată”, românii au supraviețuit în temnițele Gulagurilor staliniste, îndurând chinurile feroce ale tiraniei bolșevice, fiindcă ea ,,În inimă ne e scrisă” și ,,În română noi visăm,/ Plângem, râdem și cântăm”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com