Educaţia în familie. Inteligența emoțională la copii, o prioritate a părintelui conștiincios

00 Acum 00 Copil Emoţii

Inteligența emoțională la copii este un lucru despre care se discută mai puțin în zilele noastre. Sentimentele copiilor sunt importante însă. Inteligența emoțională este esențială pentru că, doar pătrunzând în tainele ei, poți afla cum să înveți un copil să-și gestioneze emoțiile corect și echilibrat.

Ce este inteligența emoțională a copilului?  O persoană inteligentă din punct de vedere emoțional este empatică, echilibrată, capabilă să recunoască emoțiile celor cu care interacționează și, mai ales, are tehnici pe care poate să le folosească să comunice și să reacționeze corespunzător. Gestionarea sentimentelor negative poate fi realizată ușor de ea. Potrivit mai multor studii, s-a constatat că este o caracteristică esențială a persoanelor de succes.  Inteligența emoțională pentru copii constă în câteva abilități care pot fi educate de la vârste foarte mici. Acestea sunt:

  • Recunoașterea și înțelegerea emoțiilor atunci când acestea se întâmplă. În cazul în care copilul nu controlează emoțiile negative mari, nu poate pricepe ce i se întâmplă, de aici apărând tot felul de reacții și comportamente. Aceste capacități ajung să fie stăpânite de cel mic în jurul vârstei de 5 ani. Din acest moment, copilul ar trebui să poată identifica propriile emoții, dar și cele ale celor din jur.
  • Capacitatea copilului de a-și exprima trăirile emoționale corect. Este esențial ca acesta să-și poată expune emoțiile folosind limbajul, tonul și mimica adecvate. În cazul în care copilul este prea nervos pentru gestionarea emoțiilor, de exemplu, e bine să-și poată exprima furia prin limbaj, să știe că aceasta este emoția pe care o simte, și nu doar să plângă sau să țipe fără control.
  • Abilitatea de a-și controla sentimentele. Această însușire apare spre finalul anilor de grădiniță. Cu toate acestea, autoreglarea emoțiilor este o adevărată aventură și pentru unii dintre adulți, nu doar pentru copii.

În cazul în care părintele dorește să afle cum să învețe copilul să-și gestioneze emoțiile negative, trebuie să înceapă prin a le identifica și exprima corect pe ale sale în fața celui mic. Un alt aspect esențial este să își motiveze emoțiile. Dacă părintele falsifică felul în care se simte, nici copilul nu controlează emoțiile și sentimentele corect pentru că nu va ști cum. Copiii învață cel mai mult în primii ani de viață imitându-și părinții. Vestea bună este că inteligența emoțională se poate învăța și prin jocuri împreună cu copilul.

Învață-l pe copil despre cele mai cunoscute emoții. În cazul în care copilul nu controlează emoțiile, este bine să-i dedici timp ca părinte, la final de zi, pentru a discuta evenimentele trăite de acesta și a-i oferi ocazia să-și exprime sentimentele. Recunoașterea și înțelegerea emoțiilor sunt abilități esențiale pentru dezvoltarea inteligenței emoționale pentru copii.

Împreună cu cel mic, imaginați-vă că cele șapte culori ale curcubeului au diverse emoții. Și de aceea curcubeul este atât de frumos, pentru că le cuprinde. Atunci când copilul este prea nervos și îi este greu să își gestioneze sentimentele, îi poți arăta curcubeul și culoarea căreia i-ați suprapus această emoție. El va ști, astfel, că lucrurile se vor îmbunătăți.

În cazul în care copilul nu-și controlează emoțiile, este esențial să îți dai seama că schimbarea începe cu tine. Încă de la naștere, el nu face decât să-și imită părinții. Dacă zâmbești, și el va zâmbi. Un alt aspect important – copiii au nevoie ca părinții să le accepte emoțiile, să nu le invalideze. În cazul în care are sentimente negative puternice și un comportament pesimist, el poate ajunge un copil care este prea nervos. Inteligența emoțională este pentru copii vitală pentru a putea crește sănătoși și fericiți și pentru a-și putea stăpâni sentimentele negative precum furia. (Novakid.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий