Fermieră și promotoare a tradițiilor populare

16 12 B 6

Așa am cunoscut-o personal nu demult, pe doamna Marioara Luța, deși o văzusem în Galeria Oamenilor de Seamă, iar vorbind despre ea l-am auzit pe prietenul nostru comun Ioan Ițco.

Am văzut-o prima oară îmbrăcată întru-n frumos costum național, la noi, la Cernăuți, la prezentarea cărții dedicate acestui vrednic și demn de toată lauda, omul cu suflet cât o țară, cum l-au numit soții Toma, în cartea lor, domnul Ioan Ițco. Nici nu știam atunci că doamna Maria Luța, nu prea cunoștea Nordul Bucovinei, Cernăuțiul. Venise atunci, cu produse naturale, dar mai ales cu niște plăcinte ce ne-au lăsat gura apă când le-am gustat.

Din cele povestite și aflate  de la domnul Ițco, care îi poartă un respect deosebit acestei modeste și harnice doamne, am aflat că a fost prezentă și a participat nemijlocit la simpozioanele Agroturismului românesc, la Târgul Lăptarilor, a organizat o Asociație a crescătorilor de animale, este mereu prezentă acolo unde este solicitată și invitată. Fermieră, cunoscătoare și promotoare a tradițiilor populare, bună gospodină, vrednică româncă…

Ne-am reîntâlnit la Storojineț, mai întâi, iar pe urmă la Cernăuți, la tradiționala sărbătoare a Zilei Bucovinei,  unde iarăși ne-a bucurat cu tradiționalele ei plăcinte atât de gustoase. Venind toți trei (cu domnul Ițco) cu mașina spre meleagurile storojinețene, intrând în discuție, am aflat că dorește foarte mult să ne cunoască plaiul, locurile noastre încărcate de istorie, credință, cultură, frumos… Vorbind despre una, despre alta, am observat că este o doamnă inteligentă, pricepută, cunoaște multe lucruri interesante. Mai ales și-a exprimat dorința de a veni și a vizita mănăstirile nord bucovinene, mai ales cea de la Bănceni, despre care a auzit atâtea lucruri frumoase, dar și celelalte. Am invitat-o, amintindu-i că în programul Asociației „Dacia Străbună” avem și alte obiective și  itinerare care merită atenție și trebuie vizitate și cunoscute. Am aflat că este din comuna Horodnic, chiar vecină cu poetul, avocatul și epigramistul Emil Ianuș, care până la pandemie ne vizita des și lua cuvântul la evenimentele noastre de suflet.

Am citit și materialul pe care i l-a dedicat, prietenul nostru comun, scriitorul și romancierul din Suceava Andrei Breabăn, intitulându-l frumos, deosebit chiar „O femeie cât un munte”. Am hotărât și eu, deși modest, acum  să-i dedic un material, în prag de sărbători, acestei doamne, care știe să îmbine atât de reușit tradițiile culinare cu portul românesc, cu clasicul cu modernul, luând din toate ce este mai bun și frumos.

Să ne trăiți întru mulți și fericiți ani, stimată doamnă Marioara Luța! Să vă dea bunul Dumnezeu sănătate, ani frumoși și plini de realizări și succese în toate. Vă așteptăm oricând cu drag la noi.

Un an nou fericit și cu Doamne ajută!

Eleonora SCHIPOR

profesoară, vicepreședinta Asociației Dacia Străbună

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий