Își începe ziua greu, cu ochii pe jumătate închiși, deși a dormit suficient. La școală nu se poate concentra, acasă răspunde tăios sau se retrage. Uneori pare că nu vrea, alteori că nu mai poate. În spatele acestor situații aparent banale cu care se confruntă aproape orice preadolescent și adolescent se poate ascunde, de fapt, o combinație complexă de schimbări biologice, emoționale și de stil de viață care definesc preadolescența și adolescența. Unde se termină normalul și unde începe un motiv real de îngrijorare? Înainte de toate, este important să înțelegem că adolescența nu este doar o etapă „dificilă”, ci una în care creierul și corpul copilului trec prin transformări intense. Din punct de vedere biologic, hormonii precum estrogenul și testosteronul influențează direct sensibilitatea emoțională, ceea ce duce la reacții mai intense, impulsivitate și schimbări bruște de dispoziție. Practic, copilul nu „exagerează”, ci trăiește mai intens fiecare emoție, explică psihologii.
Lipsa somnului transformă copilul. La aceste schimbări interne se adaugă presiunea socială, mai ales cea venită din mediul online, și dorința firească de independență, care intră adesea în conflict cu regulile impuse de părinți. Este o perioadă în care copilul oscilează între nevoia de autonomie și nevoia de siguranță, iar această tensiune se traduce frecvent prin iritabilitate.
Unul dintre cei mai importanți factori care contribuie la această stare este însă lipsa somnului. Adolescenții trec printr-un fenomen numit „decalaj de ritm circadian”, ceea ce înseamnă că organismul lor începe să producă melatonină mai târziu, spune medicul. Cu alte cuvinte, chiar dacă sunt obosiți, nu pot adormi devreme. Dacă acest lucru este combinat cu programul școlar matinal și cu timpul petrecut în fața ecranelor, rezultatul este un deficit cronic de somn. Efectele sunt vizibile rapid. Copilul este iritat, are reacții exagerate, îi scade toleranța la frustrare, are dificultăți de concentrare și, în situații extreme, abandonează activitățile care necesită efort. Mai mult, oboseala nu se manifestă întotdeauna prin apatie. Uneori, copilul devine agitat, impulsiv, aparent „obraznic”. În realitate, autocontrolul său este afectat de lipsa somnului.
După vârsta de 10 ani, nevoia de somn rămâne ridicată, chiar dacă adormirea devine mai dificilă. ”Copiii între 10 și 12 ani au nevoie de 9-12 ore de somn pe noapte, iar adolescenții între 13 și 18 ani de 8-10 ore. Somnul nu este un moft, ci un proces esențial pentru dezvoltarea creierului, consolidarea memoriei, reglarea emoțiilor și chiar pentru creșterea fizică, deoarece hormonul de creștere este secretat în timpul somnului”, explică medicul.
Trebuie să mănânce, dar nu orice. Un alt factor major este alimentația. Energia organismului provine din glucoză, dar nu orice sursă de glucoză este benefică. O alimentație haotică, bogată în zahăr și săracă în nutrienți, duce la fluctuații bruște ale energiei. Copilul poate părea energic pentru scurt timp, urmat de o cădere accentuată, însoțită de lipsă de concentrare, senzația de „ceață mentală” și iritabilitate. Deficiențele nutriționale joacă și ele un rol important. Lipsa fierului poate duce la oboseală și scăderea energiei, deficitul de Omega-3 afectează funcțiile cognitive, iar vitaminele din complexul B sunt esențiale pentru funcționarea creierului și producerea energiei. În lipsa acestora, copilul nu doar că este obosit, dar îi este și mai greu să învețe sau să se organizeze.
Nu vrea sau nu poate? În acest context, apare o întrebare frecventă în rândul părinților: copilul „nu vrea” sau „nu poate”? Diferența este esențială. Dacă este vorba despre „nu vreau”, energia copilului este direcționată selectiv. Va evita activitățile care nu îi plac, va negocia, va amâna, dar va avea energie pentru ceea ce îl interesează. În schimb, „nu pot” indică o lipsă reală de resurse. Copilul este obosit chiar și pentru activitățile care îi fac plăcere. În aceste situații, cauza poate fi una medicală sau ține de epuizare fizică și mentală, atrage atenția medicul.
Oboseala și iritabilitatea nu sunt doar „toane” ale vârstei. Sunt semnale reale ale unui dezechilibru. Uneori țin de stilul de viață, alteori de sănătate, dar aproape întotdeauna pot fi corectate, dacă sunt înțelese la timp. Rolul nostru, ca părinți, nu este să ignorăm semnalele de alarmă, ci să le descifrăm cu răbdare. Pentru că, dincolo de oboseală și nervi, este același copil care are nevoie să fie înțeles. Iar relația cu el se construiește exact în aceste momente aparent dificile. (Totul Despre Mame.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com