Incendiu la un cămin pentru persoanele strămutate din Zastavna

17 02 А 3

Pe 16 februarie, la Zastavna, a izbucnit un incendiu în incinta căminului Școlii Profesionale Superioare nr. 24, unde locuiesc în prezent persoane strămutate intern. Știrea a fost raportată de Administrația Militară Regională Cernăuți. Incendiul a fost anunțat la ora 7 dimineața, pornind dintr-o cameră de la etajul cinci. Pompierii au lichidat flăcările pe o suprafață de 50 metri pătrați. În timpul operațiunii, 15 persoane au fost salvate și 35 evacuate. Patru persoane au fost rănite, printre care și un angajat al Serviciului de Stat  pentru Situațiile de Urgență.

A fost oferită asistență medicală și psihologică victimelor, iar autoritățile au căutat soluții pentru relocarea acestora. În total, în instituție locuiau 66 de persoane, inclusiv 14 copii (23 de familii), venite din regiunile unde se desfășoară lupte active.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий