Îndrumat la fapte frumoase de lumina adevărului istoric

00 14 F

La 5 noiembrie, pedagogul, istoricul și activistul public Florea Șapcă ar fi împlinit 65 de ani… El s-a născut în Iordănești. Aici, în satul de baștină, s-a format și s-a afirmat ca o personalitate marcantă, numărându-se printre entuziaștii care au început procesul de renaștere național-culturală a comunității românești din nordul Bucovinei. El a fost printre acei tineri iubitori de neam, chemați de Dumitru Covalciuc în cercul „Arboroasa”. Faptele lor au inclus un anumit risc și multă cutezanță, deoarece la acea vreme regimul totalitar încă nu se destrămase complet. S-au proslăvit prin ridicarea primii cruci în poiana Varnița, unde a avut loc masacrul din 1 aprilie 1941, reținut de istorie ca masacrul de la Fântâna Albă, unde grănicerii sovietici au tras în coloana pașnică, formată din români iubitori de libertate  din satele din Valea Siretului.

Propagarea adevărului istoric în rândurile conaționalilor, care scăpaseră de restricțiile impuse de autoritățile sovietice, trezirea conștiinței de neam au fost scopurile principale ale activității cercului „Arboroasa”. Florea Șapcă, în calitate de profesor de istorie, a alcătuit o programă și un manual de studiere a istoriei ținutului natal.

O perioadă a fost primar al satului Iordănești, iar după încheierea mandatului a revenit iarăși la activitatea pedagogică. A îndeplinit funcția de director al Școlii medii de cultură generală din Iordănești în cel mai responsabil moment – cel de construire a noii școli. Darea în exploatare a clădirii moderne cu trei etaje, după o epopee îndelungată, a încununat toate așteptările, eforturile depuse. Această podoabă a satului Iordănești rămâne o realizare și a directorului Florea Șapcă, însă lui nu i-a fost sortit să-și desfășoare în ea mult timp activitatea pedagogică. În aprilie 2020, în

Sfânta Noapte a Învierii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, Tatăl din Ceruri l-a chemat la El pe harnicul și neobositul director al Școlii medii de cultură generală din Iordănești  Florea Șapcă. Și-a încheiat crugul vieții prea devreme, dar a lăsat în urma sa fapte frumoase, demne de urmat.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий