La 11 iulie, la Cernăuți a fost deschisă etapa ucraineană a celei de-a XXXVII-ea ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” – unul dintre cele mai vestite proiecte culturale transfrontaliere din Europa Centrală. Scopul principal al „Întâlnirilor Bucovinene” constă în păstrarea, popularizarea și prezentarea tradițiilor populare ale Bucovinei, susținerea legăturilor culturale între bucovinenii care locuiesc în Ucraina, Polonia, România și Ungaria, precum și în alte țări. Regiunea Cernăuți s-a alăturat la organizarea și desfășurarea acestui festival în anul 1999. Ediția actuală a „Întâlnirilor Bucovinene” a început în Polonia, acum se desfășoară în Ucraina – la Cernăuți. Peste două săptămâni festivalul va fi găzduit de partea română – la Câmpulung Moldovenesc, și se va încheia în august – în Ungaria. Etapa ucraineană a festivalului a fost organizată de Administrația Militară Regională, Consiliul Orășenesc Cernăuții, Direcția Cultură din cadrul Consiliului Orășenesc Cernăuți și de Centrul Bucovinean de Cultură și Artă.
Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” a avut loc pe Piața Teatrală din Cernăuți. Mesaje de felicitare au fost adresate din partea AMR Cernăuți, Primăriei orașului, conducătorilor delegațiilor din Polonia și România, precum și din partea inițiatorului și directorului festivalului, Zbigniew Kowalski (Polonia).
În cadrul concertului de deschidere au evoluat colectivele folclorice „Jastrowiacy” (orașul Jastrowie, Polonia), „Piatra Șoimului” (orașul Câmpulung Moldovenesc) și „Siretul” (orașul Siret) – ambele din România, împreună cu mai multe colective din orașul și regiunea Cernăuți.
Duminică, 12 iulie, oaspeții și colective artistice ucrainene, poloneze și românești din regiune vor concerta pe strada Olga Kobyleanska din Cernăuți.
Publicația „Libertatea Cuvântului” va reveni cu alte materiale la tema dată.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
