Miniştrii de Externe ai Ucrainei, României şi Republicii Moldovei – Andrii Sybiga, Oana-Silvia Ţoiu şi Mihai Popşoi – s-au aflat pentru prima dată în orașul nostru într-o vizită de lucru. Împreună cu ei, ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula, ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Valeriu Civeri, şeful Administraţiei Militare Regionale, Ruslan Zaparaniuk, și primarul orașului Cernăuți, Roman Kliciuk, au omagiat apărătorii ucraineni care și-au dat viața în peste 10 ani de luptă pentru libertatea și independența Ucrainei.
Apoi, miniștrii au avut o întâlnire strategică în formatul „Ucraina-Moldova-România” (aşa-numitul „Triunghiul Odesa”), în timpul căreia au fost discutate aspecte importante ale cooperării interstatale și transfrontaliere, integrării europene și euroatlantice, probleme de securitate în Marea Neagră și Marea Baltică, precum și în regiunea Dunării. Pentru prima dată, miniștrii de Externe ai Poloniei și Lituaniei, Radosław Sikorski și Kęstutis Budrys, au participat la eveniment în format online.

În declaraţiile făcute după semnarea acordurilor respective, miniştrii de Externe ai celor trei ţări vecine au apreciat colaborarea transfrontalieră drept un mecanism eficient pentru parcursul european al Ucrainei şi Moldovei. Miniştrii de Externe ai Moldovei şi României au declarat că susţin Ucraina în lupta ei împotriva agresiunii Rusiei şi recunosc suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în graniţele recunoscute la nivel mondial. Pacea în Ucraina ar însemna pacea şi securitatea în Republica Moldova, pe întregul continent european.

Delegaţiile din România şi Republica Moldova au depus flori la monumentul lui Eminescu din Cernăuţi. Ele au fost primite în Palatul Naţional al Românilor din centrul oraşului. Aici ministrul de Externe al României, Oana-Silvia Ţoiu, şi persoanele care au însoţit-o, inclusiv Consulul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, au luat act de problemele şi doleanţele comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi.

Publicaţia „Libertatea Cuvântului” va reveni la această temă cu o analiză mai detaliată.

(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
