Directorul Centrului Bucovinean de Cultură și Artă, Mykola Șkribleak, a propus deschiderea unui institut de cultură în cadrul Universității cernăuțene, în timpul raportului de creație al Catedrei de Artă Decorativ-Aplicată și Arte Plastice.
Informația a fost transmisă pentru molbuk.ua de către lectorul universitar și bloggerul Iaroslav Voloșciuk. Pe data de 7 mai, în Salonul de expoziții a Uniunii Naționale a Artiștilor Plastici din Ucraina, a avut loc prezentarea activității catedrei din cadrul Facultății de Arhitectură și Construcții a Universității Naționale „Iuri Fedkovyci”.
La expoziție au fost prezentate toate genurile pe care le studiază studenții acestui program educațional: sculptură în lemn, prelucrarea metalelor, țesut, broderie, bijuterie și arte plastice.
La vernisaj au participat studenți, cadre didactice, conducerea universității și oameni de cultură. În discursul său, Mykola Șkribleak a subliniat că de peste 120 de ani, la Vijnița, există o școală care cultivă tradițiile creației populare. Odată cu deschiderea catedrei de specialitate la Universitatea din Cernăuți, această școală a căpătat o semnificație mai largă și mai profundă.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
