Bloggerița americană a relatat despre primirea călduroasă de la Kiev și s-a pronunțat cu privire la Rusia.
Bloggerița americană Laura Loomer, apropiată Președintelui Donald Trump, a declarat din nou că anterior s-a exprimat negativ la adresa Ucrainei și a Președintelui Volodymyr Zelenski din cauza influenței propagandei ruse. Într-un interviu acordat Maricicăi Padalko, ea și-a cerut scuze ucrainenilor și a presupus că la Moscova cu greu ar fi fost primită la fel de bine ca în Ucraina, dacă ar fi criticat conducerea rusă. „Îmi este într-adevăr foarte rușine de unele lucruri pe care le-am spus înainte. De aceea, vreau să le cer scuze ucrainenilor chiar în emisiunea dumneavoastră pentru cuvintele mele despre țara voastră. Pentru că toți cei pe care i-am întâlnit aici au fost extrem de amabili cu mine. Și sunt aproape sigură că la Moscova nu aș fi fost întâmpinată la fel dacă mi-aș fi permis să critic autoritățile ruse; cred că KGB-ul m-ar fi găsit foarte repede în hotelul meu. Așa că nu cred că aș fi avut parte de aceeași primire”, a declarat Loomer.
Ea și-a exprimat îndoiala că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar fi invitat-o la un interviu, în timp ce Președintele Zelenski a făcut acest lucru. Potrivit bloggeriței, toți oficialii ucraineni cu care s-a întâlnit s-au purtat foarte călduros cu ea.
Ea a povestit că, pe lângă Zelenski, s-a întâlnit și cu ministra culturii, Tetiana Berejna. Loomer a menționat că ministra i-a făcut o tură de prezentare pe teritoriul Lavrei Pecherska din Kiev. „M-am întâlnit cu șeful poliției naționale, cu șefii structurilor care se ocupă de combaterea dezinformării ruse. Se pare că erau două centre diferite. Ei mi-au arătat cum combate Ucraina propaganda rusă. Și sper încă că într-o zi ceva similar va apărea și în Statele Unite”, a adăugat Loomer.
La sfârșitul interviului, ea a mulțumit, de asemenea, guvernului ucrainean. Bloggerița a menționat că „ei nu m-au invitat în Ucraina, dar de la bun început s-au purtat foarte călduros, deschis cu mine și m-au susținut în timpul acestei vizite”. „Și le sunt sincer recunoscătoare ucrainenilor pentru că mi-au dat o șansă”, a precizat Loomer.
Pe 21 iulie, Laura Loomer a anunțat că a sosit în Ucraina. Potrivit bloggeriței, ea a venit aici pentru a vedea țara cu propriii ochi. Ea vrea să „găsească dovezi ale propagandei” cu care a fost „îndoctrinată”. Iar la câteva zile după sosire, ea a anunțat că a luat un interviu președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenski. Discuția a avut loc la Kiev, la Palatul Mariinski. Potrivit Laurei Loomer, nu au existat întrebări interzise și ea „nu s-a menajat deloc”, scrie „Dzerkalo Tyjnia”.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
