REGIUNEA CERNĂUȚI: DIAPAZONUL DIVERSITĂȚII CULTURALE S-A LĂRGIT

27 05 MB 4

În diversitate ne este puterea și bogăția spirituală. Diversitatea culturilor este acel mozaic, fără de care nici o societate umană nu poate fi prosperă. La acest gând ne-a adus Festivalul culturilor naționale „Mozaic Bucovinean”, care s-a desfășurat, pentru a doua oară, în ziua de  duminică, 24 mai, pe teritoriul Muzeului de Arhitectură Populară și al Traiului sub cerul liber din Cernăuți. El a fost consacrat Zilei înțelegerii interetnice și a diversității culturale.

De obicei, evenimentele de la Muzeul de Arhitectură Populară adună multă lume. N-a fost excepție nici data aceasta, cu atât mai mult că a fost o zi caldă și senină de mai. Majoritatea spectatorilor, venind încoace, au îmbrăcat costume naționale, onorând tradiția seculară.

Teritoriul muzeului arăta ca o „hartă vie” a regiunii noastre multinaționale. Reprezentanții societăților și comunităților național-culturale din regiunea Cernăuți au propus valori artistice din patrimoniul spiritual al neamului lor, i-au invitat pe oaspeți în „casa mare”, oferindu-le bucate din bucătăria națională.

Războiul, această grea încercare pentru poporul și statul ucrainean, a adunat în Bucovina reprezentanți ai mai multor naționalități. Astfel a fost lărgit diapazonul diversității culturale. În afară de etniile istorice ale „Europei în miniatură” (după cum este numită Bucovina) – ucraineană,

română, moldovenească, poloneză, evreiască, germană, la festival au participat reprezentanți ai comunităților greacă, armeană, azeră și ai tătarilor din Crimeea.

Locația comunității românești a fost casa din Pătrăuții de Jos, iar cea a comunității moldovenești (CT Noua Suliță) – casa din Lașkivka. Rolul de „gazde” în „casa românească” le-a revenit președintelui Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, activiștilor culturii din Boian, în primul rând soților Serghei și Elena Poclitar, ajutați de alți consătenii. Spiritul tineresc l-au asigurat dansatorii din Ansamblul „Miorița”. Cu covoare țesute de meșterii locali a fost înfrumusețat pridvorul, „casa mare”, iar din bucătărie se răspândea mirosul de sarmale și colțunași, de alte bucate tradiționale românești. Masa încărcată era pregătită pentru oaspeți. Casa din Pătrăuți de pe teritoriul Muzeului din Cernăuți, are o „soră” de-a ei la Pătrăuții de Jos, care găzduiește Muzeul etnografic al satului. Și ea, în acea duminică, era în centrul unui eveniment asemănător, care a coincis cu cel de la Cernăuți chiar în timp. Este vorba de Festivalul etnografic „De la lume adunate și-napoi la lume date”. Printre primii oaspeți de onoare, care au trecut pragul „casei românești” au fost reprezentanții Consulatului General al României la Cernăuți – Irina Loredana Stănculescu, Consul General, și Toma-Cristian Dacica, consul general de carieră. După partea festivă au sosit și muzicanții. Au cântat și au dansat membrii Ansamblului „Izvoraș” din Ropcea și cei ai Ansamblului „Alunelul” din Horbova. Aceste două colective renumite în regiune, și nu numai, sunt conduse de Victoria Costinean și Maria Buzduga, ambele lucrătoare emerite ale culturii din Ucraina.

Au trecut diplomații români și pe la „casa moldovenilor”, dată în seama reprezentanților Comunității Teritoriale Noua Suliță, în frunte cu  primarul Maria Nicorici. Artistele amatoare din Formația etnofolclorică „Țărăncuța” din Marșinți, condusă de Sofia Roșca, ca pe timpuri vechi, s-au așezat pe prispa casei și au interpretat cântece populare, transmise din generație în generație. Iar în curtea casei s-au prins în horă dansatorii din Ansamblul „Vatra” din Noua Suliță.

Simbolul acestei sărbători este fagul „unității între etnii”. El a fost sădit în centrul teritoriului Muzeului de Arhitectură Populară și al Traiului anul trecut, de participanții la prima ediție a Festivalului „Mozaic Bucovinean”. De la acest copac a început partea oficială a festivalului din anul curent. Reprezentanți ai etniilor conviețuitoare, interpretând un dans bucovinean au turnat apă din ulcioare la rădăcina fagului, care, sperăm, va deveni cu copac secular. Trebuie să dăinuie în timp și proverbiala toleranță bucovineană.

În deschiderea festivalului, șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osypenko, a constatat: „Aceasta este o zi în care Bucovina vorbește în toate limbile. Fie ca această sărbătoare să devină un simbol al bogăției spirituale, al respectului reciproc, al unității și al moștenirii culturale a ținutului nostru. Eu sunt încântat de toleranța și înțelegerea interetnică din Bucovina. Dacă așa ar fi fost peste tot, am fi putut evita multe probleme. Despre toleranța bucovineană a vorbit și președintele ad-interim al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor, el amintind de faptul că în trecut, în Bucovina majoritatea populației cunoștea limbile etniilor conviețuitoare: ucraineană, română, germană, cea a poporului evreiesc. Un  mesaj de felicitare a adresat Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu. Diplomatul român a accentuat că prin acest eveniment cultural deosebit sunt apreciate „nu numai valorile moștenite de la strămoși, ci și viitorul regiunii Cernăuți, care prin exemplul său poate inspira întreaga Europă și, totodată, demonstra că poate face parte din marea familie europeană”. Doamna Consul General a subliniat și importanța învățământului în limba maternă.

Conducătorii regiunii au înmânat medalii și diplome de merit liderilor societăților naționale, unor specialiști care activează cu succes pe tărâmul cultural și unor meșteri populari. Printre aceștia s-au aflat președintele Societății „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu,  directorul Casei de Cultură din Boian, Serghei Poclitar, și conducătoarea artistică a Formației etnofolclorice „Țărăncuța”, Sofia Roșca.

În diversitate ne este unirea, în toleranță ne este dulce conviețuirea. Iată valorile care determină în mare măsură cum vor fi ziua de azi și cea de mâine.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий