31 august – Ziua Limbii Române
Serhii LUCIKANIN,
doctor habilitat la Catedra de Lingvistică Generală, Filologie Clasică și Neoelenistică a Universității Naționale „Taras Șevcenko” din Kiev:
–Am declarat nu o dată că limba română a însemnat pentru mine, etnic ucrainean, acea fereastră spre cultura română și România. Ea a contribuit în mare măsură la formarea mea ca savant. Ambele teze științifice, pe care le-am susținut în 1997 și 2013, au fost direct legate de limba română. Acest spirit al filologiei române mi l-a altoit legendarul profesor Stanislav Semcinscki, marele meu dascăl. În 1990, când eram student în anul doi la Universitatea din Kiev, m-am înscris la Cercul de studiere a limbii române. Eram mai mulți studenți ucraineni, dornici de a studia această limbă necunoscută pentru noi. După câte știu, nici unul dintre ei n-a regretat de această alegere. Iată, Viktor Baranov, care a devenit un poet excelent, s-a afirmat și ca traducător din română. Cunoașterea limbii române i-a prins bine diplomatului Oleksandr Bankov, fost ambasador al Ucrainei la București. Ne-a încurajat însăși personalitatea profesorului Stanislav Semcinski, apreciat în cercurile științifice și didactice din Europa, dar mai ales în cele din Republica Moldova și România. Pe el l-a cunoscut personal fostul președinte al României, Emil Constantinescu. Pentru noi, studenții, discipoli ai lui Stanislav Semcinski, au fost destul de importante cursurile de vară de studiere a limbii române, desfășurate în România. Am fost la aceste cursuri în vara anului 1993, la Sinaia.
I-am trezit interesul față de limba română și mamei mele, scriitoarei Olga Strașenko. Am ajutat-o să traducă în ucraineană poezia „Limba noastră” de Alexe Mateevici, care este unul dintre cele mai frumoase imnuri consacrate limbii române. Eu am tradus în ucraineană piesa „Steaua fără nume” a dramaturgului român Mihail Sebastian, care cu câțiva ani în urmă a fost pusă în scenă de Teatrul Muzical-Dramatic „Olga Kobyleanska” din Cernăuți.
La Kiev le vorbesc conaționalilor mei despre cultura română, iar când mă aflu în România sau în Moldova mă refer, în primul rând, la relațiile culturale și istorice ucraineano-române. Ca ucrainean vreau să mulțumesc României pentru ajutorul și susținerea în lupta noastră pentru independența Ucrainei. Sunt convins că după război mă voi strădui ca la Universitatea „Taras Șevcenko” din Kiev să funcționeze din nou Cercul de studiere a limbii române. Cred că doritori se vor găsi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com