Sânzienele sau Drăgaica, cum mai este denumită în popor (sărbătorite la 24 iunie, de ziua naşterii lui Ioan Botezătorul) este o sărbătoare religioasă în care se celebrează dragostea şi fertilitatea. În această zi, se culeg plante de leac şi pentru descântece. Aceasta este sărbătorită de către români din timpuri străvechi şi îşi are originea într-un vechi cult solar.
Legenda Sânzienelor provine din străbuna Bucovină. Conform legendei, odată, demult, pe plaiurile bucovinene a trăit o fată extrem de frumoasă, dar foarte săracă. Fiind și orfană de ambii părinți, Sânziana suferea extrem de mult datorită marginalizării celorlalți, tânjind după dragostea și liniștea unei familii. Singurele momente de alinare erau clipele petrecute în casa sa sărăcăcioasă când se ruga la Dumnezeu nu doar pentru a primi ea însăși o șansă la viață mai bună, ci și pentru ca sufletele semenilor săi să fie îmbunate, pentru a cunoaște sentimentele de liniște și milostivire.
Având sufletul atât de bun, Sânziana era prietenă bună cu păsările și animalele pădurii, cu ele petrecându-și foarte mult timp. Cu ele frumoasa fată împărțea adesea puțina hrană de care făcea rost, și uneori dormea împreună cu ele în mijlocul naturii. Într-o zi Sânziana căzu bolnavă și în zadar încercară păsările și animalele să-i aducă hrană și apă – nimic nu puteau. La un moment dat, în sărăcăcioasa colibă a fetei intră Sfânta Vineri, cu chipul său luminos, și cu blândețe în glas îi spuse fetei:
– Duioasă și frumoasă ai fost ca o floare – floare vei fi și de acum înainte. Alungată și disprețuită ai fost până acum – căutată și îndrăgită vei fi de acum încolo. Florile tale vor fi coronițe puse la icoane, iar parfumul tău va umple văile și aerul cu mireasma lor, iar sufletele oamenilor cu pace și bunătate. De atunci florile de sânziene sunt căutate pentru puterile lor tămăduitoare, fiind considerate flori magice.
În cultura creștin-ortodoxă, ziua de Sânziene coincide cu sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În lucrarea sa, „Noaptea de Sânziene”, Mircea Eliade afirmă că dansul lor deschid cerurile „pentru cei care știu să le privească”.
Florile de sânziene sunt magice. Poartă soarele verii în ele și-l dăruiesc celor ce au răbdarea și înțelepciunea să le privească, amestecat cu parfum suav dulce și învăluitor. Aroma florilor de sânziene se aseamănă cu cea a teiului, este mai fină și parcă ușor mentolată. Un fir de sânziană și cele câteva sute de flori mici și vii ale lui, parfumează o cameră întreagă. În plus, adunate într-un snop mare – dar cu mare grijă să nu smulgi rădăcina, care este extrem de superficial prinsă în sol, sunt fantastic de decorative în casă. Aroma lor se menține și atunci când sunt uscate, şi pot fi păstrate ca aromatizant pentru casă.
Se spune că sânzienele nu-s flori, ci zâne. În vechile tradiții populare ale românilor, sânzienele, asociate cu sărbătoarea cu același nume de la 24 iunie, sunt flori magice, înzestrate cu daruri de premoniție, ghicire a viitorului. Înfloreau, de obicei, de-a lungul nopții dinspre 23 spre 24 iunie. Dacă sânzienele dădeau în floare mai târziu, era semn că grânele și legumele sunt întârziate și vor fi culese mai târziu. Sânzienele aveau atât puteri benefice, cât și malefice, ce puteau influența agricultura, puteau determina decisiv creșterea roadelor câmpului.
Potrivit unei tradiții, fetele aruncau pe casă cununi făcute din flori de sânziene, pentru a avea noroc şi o viaţă lungă. Tot în noaptea de 23 spre 24 iunie, fetele nemăritate purtau la cingătoare ori în cosițe, sau își puneau flori de sânziană sub pernă, astfel încât să-și poată visa mirele ursit! Cine dormea sau lucra pe 24 iunie, în ziua de Sânziene, era condamnat să se îngălbenească ca o floare de sânziană!
Florile de sânziene, alături de alte plante culese de fete de pe câmp la 24 iunie, precum cimbrișorul, cicoarea, usturoiul, sulfina și trifoiul alb, erau lăsate să se usuce, fiind utilizate mai târziu, în decursul anului, drept ierburi de leac foarte eficiente! (Casa-grădina.ro; Casa Doamnei.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com