Schimb de experiență în județul Suceava pe tema combaterii dezinformării

25 06 F 8

La 25 iunie, în cadrul implementării proiectului Centrului Regional de Formare Continuă din Cernăuți „Consolidarea rezilienței transfrontaliere la dezinformare prin crearea unei rețele de schimb de experți și parteneriat educațional”, cu sprijinul Fundației „Hanns Seidel” în Ucraina, a avut loc o vizită de schimb de experiență în județul Suceava, România.

Unul dintre evenimentele cheie ale programului a fost masa rotundă cu tema combaterii dezinformării și manipulării, desfășurată la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice,  comunității academice, organizațiilor neguvernamentale și ai presei din Ucraina și România, pentru a discuta provocările actuale legate de securitatea informațională și pentru a identifica modalități eficiente de răspuns.

Decanul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale, Florin Pintescu, doctor în istorie, în deschiderea ședinței  a subliniat importanța tematicii alese. De asemenea, a evidențiat faptul că, în prezent, Ucraina este un model pentru țările europene și un actor politic și militar important în sistemul de securitate. Marcela Șliusarciuc, șefa Departamentului de Relații Internaționale al universității, a remarcat că utilizarea unor surse de informare neverificate a dus în repetate rânduri la neînțelegeri și relații tensionate între parteneri. „Nu știm multe despre vecini, de aceea ne temem de ei, căzând astfel în capcana dezinformării”, a accentuat ea. Martin German, jurnalist, lector în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” s-a concentrat pe conceptul de război cognitiv – o strategie de manipulare care vizează controlul asupra gândirii oamenilor și asupra procesului de luare a deciziilor. „Devine mai puțin important ce este adevărat și ce este minciună; în schimb, contează modul în care oamenii interpretează informația”, a subliniat el.

Serghei Hacman, director adjunct al Centrului Regional de Formare Continuă din Cernăuți, s-a referit la situația din spațiul mediatic ucrainean. Războiul hibrid al Rusiei împotriva Ucrainei este însoțit de atacuri informaționale masive, de propagarea dezinformării și a narativelor manipulative, ceea ce creează provocări suplimentare pentru instituțiile statului, mass-media și societatea civilă. În aceste condiții, a punctat el, un rol deosebit de important îl au măsurile educaționale axate pe dezvoltarea educației media, a gândirii critice și a abilităților de verificare a informațiilor. Organizarea de traininguri, seminare, mese rotunde și programe de schimb de experiență contribuie la creșterea competențelor profesionale ale reprezentanților autorităților, cadrelor didactice, ONG-urilor și presei.

Vira Țârdea, formatoare în cadrul proiectului, a vorbit despre particularitățile instruirilor desfășurate. Potrivit ei, un rol esențial l-au avut tocmai schimbul de experiență și căutarea în comun a soluțiilor și a modului de reacție în diverse situații. Ea a mai subliniat că, în prezent, o condiție obligatorie pentru activitatea unui specialist în comunicare este învățarea continuă, deoarece lumea mass-media și a tehnologiilor se schimbă extrem de rapid.

Reprezentanții comunităților teritoriale din regiunea Cernăuți au împărtășit din experiența lor practică privind organizarea comunicării de criză, informarea populației în condițiile stării de război, combaterea fake news-urilor și asigurarea unei interacțiuni eficiente între autorități și cetățeni, se menționează în postările pe Facebook.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

 

Добавить комментарий