Este greu de crezut, dar cu mai bine de un secol în urmă, din micul sat huțul Seleatin din Bucovina te puteai urca în tren și ajunge direct la Viena și Paris.
În zilele noastre Seleatinul este un sat de munte liniștit, situat de-a lungul râului Suceava, fiind una dintre cele mai vechi așezări din Bucovina huțulă. A fost menționat pentru prima dată la 15 martie 1490, într-un hrisov al domnitorului moldovean Ștefan cel Mare: „în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Troiţă sfântă, de o fiinţă şi nedespărţiţi, Ştefan cel Mare întărea mănăstirii Putna o mulţime de biserici, precum „şi braniştea din jurul mănăstirii: Suceava cu toate izvoarele ei, începând hotarul acelei branişti de la obârşia Laurei, pe obcină până la Falcău, şi pe Falcău în sus, până la cărarea unde e groapa lui Alexa, la Şipot, de acolo, pe obcină, până la obârşia Sadăului şi, pe obcină, până la obârşia Ruscăi şi la obârşia Seleatinei, iar de acolo, la Suceava, la Ţipot, de acolo la Pogonişte, apoi la casa lui Benea” şi aşa mai departe. Şi, desigur, „nimeni să nu îndrăznească, fără voia egumenului, să pescuiască în acea branişte, să pască vite şi să nu facă nici alt lucru”. În uricul acesta nu este menţionată nici o aşezare în cuprinsul braniştei mănăstireşti, ci doar nişte toponime.
Aflat pe malul stâng al râului Suceava, mai jos de Şipote, acolo de unde izvorăşte râul Putila, Seletin (Seleatin), fostă branişte a mănăstirii Putna, a fost colonizat cu huţani după 20 mai 1762, când egumenul Vartolomei arenda munţii unor „ruşi din Putila”. În 1774, satul avea 22 familii huţăneşti, iar în 1784, 63 familii.
Biserica Naşterii Sfintei Marii din Seletin, construită în 1831, avea, în 1843, în Seletin şi în Plosca, 1.251 enoriaşi, paroh fiind Mihail Procopovici. În 1876, biserica deservea 1.638 de enoriaşi din satele şi cătunele Seletin, Plosca, Ulma, Krasnidil, Nessipitul şi Christie, paroh fiind Georgie Hnidei. Din 1864, funcţiona la Seletin o şcoală cu 4 clase.
1888: Devine sediu al unui district judecătoresc independent (judecătorie de ocol), având în subordine comunitățile Seletin, Șipot și Straja.
În 1890, Seletinul era un veritabil orăşel, în care evreii, ca şi românii, reprezentau un sfert din populaţia de 3.715 locuitori. Primar era Iuliu Cicane, paroh – Ilarion Gramatovici, iar învăţător – Andrei Ostaşec.
La începutul secolului XX, Seletin era un târg înfloritor, adesea comparat cu un mic oraș european. Aici funcționau peste 20 de filiale ale unor bănci europene, peste 20 de restaurante și hanuri, ateliere meșteșugărești și fabrici de cherestea.
În 1913 a fost construită o linie de cale ferată (inaugurată de constructorul K. Tauber) care lega Seletinul de rețeaua feroviară austro-ungară. Legendele locale spun că, prin legături succesive, localnicii puteau cumpăra bilete direct către Viena sau Paris. Linia a fost închisă definitiv în 1939.
Populația a crescut semnificativ (ajungând la un moment dat la câteva mii de locuitori). Pe lângă huțuli și români, s-a stabilit o importantă comunitate evreiască (aproximativ 40% din populație la nivelul anului 1910), dar și germani sau polonezi.
Între 1918 și 1940, Seletinul a făcut parte din Regatul României, fiind integrat în județul Rădăuți. Deși a rămas un punct de frontieră și un centru de exploatare a lemnului, importanța sa comercială a început să scadă treptat pe măsură ce vechile rute comerciale către Imperiul Austro-Ungar au fost modificate. La recensământul din 1930, localitatea înregistra o scădere a populației evreiești și o reconfigurare economică.
În 1940–1941 localitatea este anexată de Uniunea Sovietică în urma Pactului Ribbentrop-Molotov.
După reintrarea trupelor germano-române în vara anului 1941, populația evreiască din Seletin a fost persecutată, iar în toamna aceluiași an, supraviețuitorii au fost deportați în Transnistria. Sinagogile și casele lor au fost ulterior distruse.
În 1944, localitatea Putila vecină a fost aproape complet distrusă în timpul luptelor. Din acest motiv, imediat după război, structurile administrative ale raionului sovietic Putila au fost mutate temporar la Seleatin, până în 1947.
Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” (1630/1831) din Seleatin este considerată una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Carpații Bucovinei. Potrivit tradiției locale, edificiul a fost ridicat integral fără niciun cui de fier. Biserica Greco-Catolică „Sfântul Vladimir” din localitate a fost construit în 1848 și un alt monument de arhitectură religioasă din perioada austriacă.
Seleatin deține titlul oficial de cel mai „furtunos” loc din Ucraina. Aici se înregistrează o medie de 45 de zile cu furtuni și descărcări electrice pe an. Tot aici a fost înregistrată cea mai lungă furtună din istoria Ucrainei, care a durat 37 de ore (între 10 și 12 iunie 1948).
Astăzi, Seleatin este reședința CT Seleatin, păstrând farmecul unui sat montan izolat, dar cu un trecut istoric de importanță regională.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com