Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului.  Tradiții și superstiții

00 Acum Sf Ioan

La 7 ianuarie,  este prăznuit (pe stil nou) Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.

Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion) s-a născut în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Prorocul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, având rolul de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului şi a-l face cunoscut. Prin botezarea oamenilor în Iordan, el, de fapt, îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos. Sfântul Ioan avea mulţi ucenici care îl urmau. El avea darul de atrage oamenii spre el.

Viaţa şi moartea Sf. Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul era smerit şi umbla îmbrăcat într-o haină aspră din păr de cămilă, încins cu o curea din piele. El a trăit într-o peşteră, în pustie, până a fost prins de Irod, întemniţat şi în cele din urmă ucis prin tăierea capului.

Evanghelia ne spune că Irod a ordonat tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Ioan îl mustra mereu pe Irod pentru traiul său nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. Aceasta a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse lui Irod, să ceară capul Botezătorului ca răsplată. În calendarul ortodox, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul este prăznuită la 29 august. Este sărbătoarea care încheie anul bisericesc, deoarece pe 1 septembrie începe noul an bisericesc.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ion

Ziua de Sfântul Ion mai este cunoscută şi sub numele de „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion), fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului.

Conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească. Sfântul Ion este considerat protectorul pruncilor. Cei care ţin sărbătoarea speră să aibă copii sănătoşi.

Se spune că această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul. Cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc şi animalele – de fiarele sălbatice.

Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este „Iordăneala”, care este un fel de colind. Mai mulţi tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineaţa zilei de Sfântul Ion la biserică şi după terminarea slujbei stropesc fiecare om care le iese în cale, apoi îl urează. Oamenii „iordăniţi” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani.

Semnificația numelui Ioan este „Jahve a avut milă”, „Dumnezeu este milos”. Numele are la origine o formulă de mulţumire faţă de o divinitate care a făcut posibilă naşterea unui copil, de aici semnificaţia „dar de la Dumnezeu”. O altă versiune a semnificației numelui Ion este originea slavonă și înseamnă „Dumnezeu este bun”. Ioan este poate cel mai comun nume, folosit în diferite forme în cele mai multe limbi.

În această zi îşi sărbătoresc onomastica foarte mulţi români, care poartă numele Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela şi încă multe alte derivate. Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul, patronul şi protectorul lor, să le aducă sănătate, bucurii şi pace.  (Sursa Zilei.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий