Praful din locuință nu este doar o problemă de curățenie, ci o amenințare reală pentru sănătate. Particulele invizibile pot pătrunde în plămâni, pot provoca alergii, astm și chiar tulburări endocrine. Praful din casă sau de la locul de muncă poate proveni din pulberile eliminate de vehiculele auto și zonele industriale, incendii, furtuni, polen (care pentru anumite persoane este deosebit de iritant și periculos). Unele studii estimează că doar o treime din praful din casă provine din interior, în timp ce restul este adus de afară pe hainele noastre, pe pantofi, pe animale sau prin aerul care intră prin ferestrele deschise. De fiecare dată când treci printr-o cameră sau deschizi o fereastră, praful se va ridica în aer, așezându-se din nou și acumulându-se până când va fi curățat. El are în compoziție nenumărate particule iritante, ce pot fi deosebit de periculoase, în special pentru cei care petrec mult timp la interior, cum sunt copiii mici și persoanele vârstnice.
Praful mai poate conține resturi de insecte moarte, acarieni, bacterii, particule de plastic, scame, mâncare sau pământ, iar oamenii, ca și animalele de companie contribuie la formarea prafului prin firele de păr și celulele moarte de piele. Activități precum gătitul sau fumatul generează și ele praf în casă. Orice particulă de murdărie, fum, fibră textilă se va transforma în praf care în final se va așeza pe obiectele din locuință. Praful nu este doar murdărie. În praf există acarieni microscopici și produsele activității lor. Tocmai acarienii din praful de casă sunt, cel mai frecvent, cauza alergiilor și pot întreține inflamația cronică a căilor respiratorii.
Cum se manifestă alergia. Simptomele alergiei la praful din casă sunt tipice: nas înfundat, strănut, mâncărimi la nivelul ochilor. Dacă acestea se repetă frecvent, se accentuează în locuință sau apar episoade nocturne de tuse și dificultăți de respirație, este necesar un consult medical.
Consecințe posibile: • Astm și bronșită. Particulele fine irită căile respiratorii. • Dermatite și eczeme. Contactul cu praful poate provoca inflamații ale pielii. • Tulburări ale sistemului imunitar. Expunerea constantă la alergeni îl poate slăbi.
Pe lângă alergii, praful poate pătrunde în organism și provoca diverse afecțiuni. Deosebit de vulnerabili sunt copiii, persoanele vârstnice și cei cu boli cronice. Un studiu publicat în revista Environmental Science & Technology a arătat că, în unele mostre de praf din casă, au fost identificate 258 de substanțe chimice diferite. Printre acestea se numără pesticide, cunoscute drept „chimicale eterne”, precum și plumb și alți compuși organici volatili care se pot acumula în spațiile de locuit.
Astfel de substanțe pot interfera cu funcționarea sistemului hormonal: pot imita hormonii, le pot bloca acțiunea sau pot perturba echilibrul hormonal. Din acest motiv, contactul îndelungat cu praful poate influența activitatea glandei tiroide și a ficatului. În plus, cercetătorii asociază această expunere cu dezvoltarea diabetului, a anumitor tipuri de cancer și a tulburărilor sistemului nervos. Deoarece aceste substanțe chimice se depun în locuințe pe podele, mobilier și alte suprafețe, ele ajung ușor în organism. Inhalarea sau înghițirea accidentală fac din mediul casnic o sursă constantă de expunere.
Cum poate fi redus impactul prafului din casă. Combaterea prafului necesită o abordare complexă. Iată câteva metode eficiente: • Faceți curățenie umedă în mod regulat, pentru a preveni ridicarea prafului în aer. • Aspirați periodic canapelele, fotoliile și saltelele. • Reduceți, pe cât posibil, cantitatea de textile. Renunțați la covoarele inutile și la jucăriile de pluș. • Spălați regulat draperiile și perdelele, deoarece acestea acumulează mult praf în timp. • Aerisiți încăperile. Aerul proaspăt reduce concentrația de praf. • Mențineți umiditatea aerului la un nivel optim (40–60%), pentru a preveni uscarea mucoaselor și a reduce formarea prafului.
Praful din locuinţă poate deveni cauza unor boli serioase, în special la copii și la persoanele cu imunitatea slăbită. Dacă observați simptome de alergie, adresați-vă unui medic. Curățenia umedă regulată, utilizarea aspiratoarelor cu filtru, aerisirea locuinței și reducerea obiectelor care acumulează praf pot diminua riscurile și pot contribui la menținerea sănătății întregii familii. (Odoraş.md)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
