Sportiva  cernăuțeanca Anastasia Olentyr, la vârsta de 18 ani, și-a scris deja numele în istoria sportului mondial

8 09 А 4

Recent, la Campionatul Mondial de Powerlifting de la Varșovia, Anastasia a obținut rezultate incredibile la categoria de greutate de până la 63 kg, la secțiunea sub-junioare. Ea a făcut genuflexiuni cu o greutate de 226,5 kg, stabilind un record mondial și devenind campioană. În plus, Anastasia a înregistrat un record european la îndreptări (195,5 kg) și a împins din culcat 130 kg. Ca rezultat, a obținut titlul de Best Lifter, adică statutul de cea mai bună sportivă în categoria absolută la fete, unde suma celor trei probe raportată la greutatea proprie a fost cea mai mare.

Sportul a apărut în viața tinerei în urmă cu patru ani. La 14 ani, în drum spre o lecție de chitară, a observat o sală de sport care tocmai se deschidea și a decis să intre. Înainte de aceasta, Anastasia practicase deja înotul, dar căuta noi provocări. După doar două săptămâni, antrenorul i-a propus să ridice haltera, iar după trei luni de muncă asiduă, fata a câștigat campionatul regional, stabilind trei recorduri. Tocmai acest prim succes a fost principalul stimul pentru a merge mai departe.

Antrenorul Dmytro Lenko subliniază: talentul singur nu este suficient pentru a atinge asemenea culmi. Potențialul Anastasiei s-a evidențiat datorită disciplinei sale de fier și a perseverenței. Mama sportivei, Svitlana, adaugă că fiica ei este extrem de muncitoare și îi motivează pe toți cei din jur cu energia sa. În prezent, Anastasia îmbină cu succes sportul de performanță cu studiile la Academia de Stat de Cultură Fizică din Harkiv, unde se specializează în kinetoterapie/reabilitare medicală.

„Vreau să remarc în mod deosebit un gest extrem de nobil al campioanei. Anastasia și-a dedicat victoria lui Oleksandr Koșovyi – veteran al războiului ruso-ucrainean și director al Întreprinderii Comunale Regionale Cernăuți „Veteran Pro””, a notat în postarea s-a pe Facebook președintele Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor, care i-a înmânat tinerei campioane o mențiune și a felicitat-o cu prilejul acestei performanțe.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий