Un festival de bun augur, care merită să devină tradițional  la Pătrăuții de Jos

26 05 F 3

La un an de la deschiderea Muzeului etnografic din Pătrăuții de Jos, în această frumoasă localitate de pe Valea Siretului, a avut loc un festival folcloric de amploare sub genericul „De la lume adunate și-napoi la lume date”. A fost prima ediție a unui festival al obiceiurilor și datinilor populare din zona respectivă, care merită și trebuie cunoscute și promovate. Nu în zadar au urcat în scenă grupurile de dansatori ai celor două sate mari din comuna Pătrăuți, ambele cu denumirea „Mugurel”, unul aparținând Liceului din Pătrăuții de Sus, iar altul Căminului cultural din Pătrăuții de Jos (conducătoare: Elena Pintescu, Larisa Popescu-Chedic și Natalia Balan). Ca invitați de onoare i-am avut pe membri Ansamblului folcloric „Tălăncuța” din satul Oprișeni, condus de Veronica Rusu. Numerele prezentate pe scenă: vocale, dansurile tradiționale, costumația autentică, au dat un aspect deosebit acestei sărbători. Toți au rămas plăcut impresionați de vocea melodioasă a tinerei interprete de muzică populară din Pătrăuții de Sus, Elena Pătrăucean.

La început oaspeții și sătenii au avut ocazia să viziteze muzeul care i-a întâmpinat cu ușile deschise, iar directoarea lui pe principii obștești, Natalia Balan, a reușit pe lângă toate să facă oaspeților și o mică excursie. Iar mama doamnei Natalia, o altă inimoasă doamnă Elena Clioț, lucrător în domeniul culturii, a amenajat un frumos colț împodobit cu covoare în ograda muzeului. Cei care l-au vizitat prima oară au rămas plăcut impresionați de cele expuse aici. Prezent a fost la ceremonie domnul Laurențiu Dragomir, directorul APP Asociația  Protecția Patrimoniului din București, omul datorită căruia avem această casă-muzeu, reamenajată cu atâta muncă, grijă și pricepere de sătenii noștri, soții Clioț, Elena și Ilie, fiica lor Natalia, dar ajutați și de mulți oameni de bună credință. Iar obiectele vechi și bine păstrate au fost donate de mulți săteni cu inimă mare, care țin la valorile, istoria, cultura, credința, portul, graiul, neamul nostru…

Mai apoi toți invitații și sătenii au intrat în sala încăpătoare a căminului cultural. Chiar de la intrare toți au fost întâmpinați cu ghiveciuri de flori, în holul încăperii au fost amenajate două expoziții, unul  cu cărțile autorilor locali dedicate baștinei dragi, iar altul cu cărțile, tablourile și revistele aduse de oaspeții dragi din România, membrii fondatori ai Asociației Dacia Străbună. Ei au fost oaspeții noștri cu un an și jumătate în urmă, la o frumoasă întâlnire cu membrii ansamblului de dansuri „Mugurel”, organizat de Căminul cultural și biblioteca locală. La pregătirea acestor expoziții și-au adus contribuția bibliotecara șefă, doamna Maria Ștefureac și subsemnata.

Sala a fost frumos împodobită în stil național, dar și cu buchete de flori din grădinile harnicelor pătrăuceni, iar scena a avut o foto zonă de toată frumusețea. La pregătirea, amenajarea lor și-au adus contribuția părinții celor 4 grupuri de dansatori, membrii ai Ansamblului de dansuri populare. Le mulțumim  frumos. Tot ei au avut grijă de costumația copiilor lor, dar și mamele și bunicuțele au venit îmbrăcate în cămăși cusute mai vechi și mai moderne. Bravo și sincere mulțumiri. Colaborarea dintre copii, părinți, școală, Căminul cultural dau întotdeauna roade bogate, se obțin succese frumoase.

Rând pe rând moderatoarea Natalia Balan invită în scenă, colectivele de care vorbeam la început, dar și oaspeții care ne-au onorat cu prezența lor. Printre ei s-au numărat membrii Asociației Dacia Străbună, managerul din domeniul turismului, activistul, fondatorul revistelor Dacia Străbună și Dulce Bucovină,  Ioan Ițco din Câmpulung Moldovenesc, scriitorul și romancierul, autorul faimoasei opere literare „Epopeea Ștefaniană”, Andrei Breabăn din Suceava, pictorul grafician Radu Bercea din Gura Humorului. Toți patru facem parte din conducerea Asociației Dacia Străbună. Spuneam mai sus și de neostenitul și neobositul domn Laurențiu Dragomir, din București, care nu putea să lipsească de la o asemenea ceremonie. De la Cernăuți au sosit jurnalista, responsabila portalului Zorile Bucovinei, doamna Felicia Toma. Cu întârziere, și în mare grabă, căci în ziua respectivă, au coincis mai multe evenimente în regiunea Cernăuți, au sosit doana Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, Consulul general de carieră Cristian Dacica, jurnalistul și reporterul Vitalie Zâgrea, scriitoarea și ziarista Maria Toacă. Deși nu au reușit să rămână prea mult la noi, le mulțumim că nu ne-au refuzat. Au sosit la festivalul de la Pătrăuții de Jos, consăteanul nostru, Ion Popescu, asociat onorific al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, președintele Uniunii interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”, de la Hliboca au sosit  doamna Aurica Bojescu, secretar responsabil al aceleiași comunități, președinte executiv al Centrului independent de cercetări actuale, soțul acesteia, domnul Mihai Bojescu, cadru didactic. De la Storojineț au venit medicul Petru David, soția sa Mariana David, directoarea Muzeului „Ilie Motrescu” din Crasna. Tot de la Crasna au fost doi tineri meșteri populari, frații  Ilie și Margalina Motrescu. Nu au lipsit și nu puteau să lipsească de la un asemenea eveniment, primarul comunei, dlomnul Ion Grijincu, starostele satului Pătrăuții de Jos, domnul Vladimir Berla, responsabilul de secția învățământ, cultură și sport, Boleslav Gavliuc. Prezenți au fost profesori, medici, lucrători din diferite sfere sociale, simpli săteni, copii, pensionari din sat.

Demult Căminul nostru cultural nu a găzduit atâta lume. Am menționat acest lucru în luarea de cuvânt pe scenă. Despre importanța acestui eveniment, despre păstrarea tradițiilor, obiceiurilor, datinilor  străbune, importanța lor pentru tânăra generație au vorbit mai și câțiva dintre oaspeții noștri.

În final aș vrea să le mulțumesc din suflet celor două doamne care au muncit mult ca acest festival să aibă sorți de izbândă, Larisa Popescu-Chedic, directoarea Căminului cultural, și Natalia Balan, conducătoarea artistică a acestei instituții culturale. Merită toată stima și aprecierea noastră.

Prima ediție a festivalului „De la lume adunate și-napoi la lume date” s-a desfășurat cu succes. Pe viitor așa cum ne-au mărturisit doamnele organizatoare, sperăm că va deveni internațional. Deocamdată le dorim succese și cu Doamne ajută întru-n ceas bun!

Eleonora SCHIPOR,

profesoară, scriitoare, jurnalistă, Cetățeană de Onoare a satului Pătrăuții de Jos   

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий