Iulian Pozdniakov, originar din satul Panca, CT Storojineț, a devenit primul ucrainean care a câștigat titlul de campion la kickboxing profesionist în Japonia. Lupta istorică a avut loc pe o arenă din Tokyo, unde ucraineanul l-a învins cu încredere pe japonezul Nakajima Rei. Știrea a fost reflectată într-un reportaj realizat de „Suspilne. Cernăuți”.
Înainte de acest succes, Pozdniakov se afirmase deja în Europa. În 2023, în Germania, a obținut centura de campion european la profesioniști, categoria ușoară, învingându-l înainte de termen pe favoritul din Albania, pe care organizatorii îl vedeau drept viitorul învingător. Ucraineanul a intrat în arenă cu drapelul de stat și a încheiat lupta în runda a treia.
„Am vrut să creez propria mea istorie în kickboxing, una care nu a mai existat în Ucraina”, spune sportivul.
Drumul spre recunoașterea mondială a început cu antrenamente obișnuite în satul natal și mutarea la Cernăuți la vârsta de 15 ani. Pozdniakov și-a dezvoltat cariera profesională în străinătate – în special în Thailanda, considerată unul dintre centrele de Muay Thai și kickboxing. Acolo se antrena de trei ori pe zi, locuia în sala de sport și lupta împotriva unor adversari cu sute de meciuri la activ.
Un moment de cotitură a fost prestația pe stadionul Rajadamnern din Bangkok, unde ucraineanul a învins un luptător iranian. Ulterior, a obținut o serie de victorii în Cehia, Austria și Ungaria, ajungând și în semifinalele Grand Prix-ului din Thailanda.
La începutul anului 2025, Pozdniakov a primit șansa de a lupta în Japonia – țara numită capitala kickboxingului. În prima luptă, l-a învins senzațional pe campionul local, trimițându-l în knockdown și câștigând prin decizia arbitrilor. Șase luni mai târziu, ucraineanul s-a întors pentru meciul de titlu și l-a învins pentru a doua oară pe Nakajima Rei, devenind campionul organizației.
Pozdniakov a dedicat această victorie militarilor ucraineni: „Am devenit primul ucrainean din istorie campion al unei organizații de kickboxing din Japonia. Dedic această victorie militarilor mei, țării mele și poporului meu”, a declarat el de pe arenă.
După luptă, Iulian a primit foarte mult sprijin și mesaje din Ucraina. Acum, tânărul se recuperează. Părinții săi au venit să-l viziteze și îi susțin activitatea. Sportivul spune că, după odihnă, trebuie să meargă mai departe pentru a-și apăra centura de campion.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
