Vor avea bucovinenii lumină iarna? „Cernivțioblenergo” a comentat situația

24 19 B 3

În prezent, sistemul energetic al regiunii Cernăuți funcționează stabil. Totuși, din cauza atacurilor masive asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, sistemul energetic al țării este supus unor sarcini mari, motiv pentru care, în cazul unor noi lovituri, pot apărea anumite fluctuații sau necesitatea unor întreruperi de stabilizare.

Acest lucru a fost comunicat pentru molbuk.ua de către Serviciul de presă al S.A. „Cernivțioblenergo”. Cum va fi iarna, va fi ea cu lumină pentru bucovineni? Este imposibil de a prognoza acest lucru în mod univoc, răspund specialiștii de la „Cernivțioblenergo”. Totul depinde nu de numărul de atacuri, ci de obiectivele precise care vor fi lovite.

„Dacă va fi deteriorată infrastructura critică ce alimentează direct regiunea Cernăuți sau care are o importanță crucială pentru sistemul energetic național, situația poate fi dificilă. Dacă însă loviturile vor viza alte sectoare, mai puțin legate de rețelele noastre, trecerea prin perioada de iarnă va fi mai ușoară.

Adică nu este vorba despre multe atacuri, ci despre faptul dacă va fi deteriorată exact acea rețea de care depinde alimentarea noastră cu energie electrică”, explică reprezentanții companiei.

Cei de la rețelele energetice sfătuiesc ca, în orice caz, oamenii să se pregătească pentru posibile întreruperi de curent.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий