10 ianuarie în calendarul bisericesc şi în cel popular

10 01 2023 F 1

La 10 ianuarie, potrivit calendarului bisericesc pe stil nou, sunt cinstiţi Cuviosul Antipa de la Calapodeşti şi Sfântul Grigorie al Nişei. Sfântul Antipa de la Calapodeşti a fost roman și este cinstit de către ruși (drept «sfânt cuvios») și greci (drept «sfânt athonit»). Sfântul Antipa de la Calapodești s-a născut în anul 1816, în județul Bacău. Chiar de la vârsta de 20 de ani, el și-a făcut intrarea în monahism la Mănăstirea Calapodești. Cu toate acestea, la diferență de doi ani, Sfântul Antipa de la Calapodești a decis că este momentul să plece la Muntele Athos, pentru a ajunge la schitul românesc, denumit Lacu, acolo unde a petrecut 15 ani din viață. După acest interval de vreme, Sfântul Antipa de la Calapodești s-a mutat la Mănăstirea Esfigmen, unde a locuit timp de patru ani, loc în care a și primit numele de Antipa și a devenit astfel, diacon. În anul 1860, s-a întors prin mănăstirile din apropierea Iașului, apoi în anul 1865 s-a adăpostit în Mănăstirea Valaam, acolo unde a trăit 17 ani, perioadă în care a devenit preot. Sfântul Antipa de la Calapodești a trecut la cele veșnice pe data de 10 ianuarie 1882, sfintele sale moaște aflându-se la Mănăstirea Valaam.

Sfântul Grigorie al Nişei (Nyssa) a trăit în perioada anilor 335-395 și a fost episcop. De-a lungul vieții sale, Sfântul Grigorie de Nyssa a avut marele talent oratoric, iar și datorită cunoștințelor sale, devine „stâlp al ortodoxiei”. Astfel, odată cu trecerea timpului, a revenit la Constantinopol de nenumărate ori, pentru a predica la moartea prințesei Pulcheria, dar și a propriei sale mame. În plus, acesta a fost prezent și la sinodul convocat de către Patriarhul Nectarie. Cu toate acestea, după anul 395 nu au mai existat date despre Sfântul Grigorie de Nyssa, ceea ce s-a concluzionat cu faptul că în acea perioadă a trecut la cele veșnice.

În această zi, după calendarul bisericesc pe stil vechi, creştinii îi prăznuiesc pe Sfinţii 20.000 de mucenici arşi la Nicomidia. Împăratul Maximian, pe când se afla în cetatea Nicomidiei, aflând de numărul mare de creștini din ea, a pus la cale exterminarea lor în apropierea Praznicului Nașterii Domnului. Împăratul, știind că toți creștinii se vor strânge în marea biserica din Nicomidia, a poruncit că biserica să fie înconjurată de lemne uscate, cărora soldații să le dea foc. Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserică tot poporul lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei și i-a învățat adevărata credință. Soldații au înconjurat biserica și nu au mai permis nimănui să iasă din ea. Înăuntru a intrat trimisul împăratului care le-a vestit creștinilor că împăratul îi somează să jertfească idolilor, altfel vor fi arși de vii. Atunci arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeiești, a întărit mulțimea și i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheamă Dumnezeu. El le-a amintit de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc. Creștinii s-a umplut de Duhul Sfânt și au voit cu râvna să răspundă dumnezeieștii chemări. Când episcopul a aflat această s-a grăbit de a botezat pe catehumeni, și a împărtășit pe toți creștinii cu dumnezeieștile și preacuratele Taine.

În popor se spune că nunţile din această zi le prevestesc căsătoriţilor o viaţă lungă şi fericită. Semnele timpului arată că dacă pe girezi este promoroacă, vara va fi ploioasă. Dacă promoroaca e deasă sau ninge e semn de recoltă bogată de cereale. Vremea posomorâtă prevesteşte o recoltă bogată de in. De e timp noros, vara va fi rece şi ploioasă. Vrăbiile ciripesc vesel, în curând se va încălzi.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий