La 4 iulie 1776 a fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat. Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii este un document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o. Cinci zeci şi şase de delegaţi ai celor 13 colonii britanice din America de Nord, semnează Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. Documentul a fost ratificat de către cel de al doilea Congres Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat. Textul Declaraţiei a fost scris de Thomas Jefferson şi a fost votat de toate delegaţiile, cu excepţia celei din New York, care a fost de acord să o semneze câteva zile mai târziu. Războiul de Independenţă începuse în 1775, iar conflictul s-a încheiat cu semnarea Tratatului de la Versailles, în ziua de 3 septembrie 1783.
La 4 iulie 1864 a fost înfiinţată prin Decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reclamându-se ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din Bucureşti. Acest important lăcaş de cultura românească a fost întemeiat ca şcoală superioară, la patru ani după întemeierea Universităţii Iaşi, prima universitate a României moderne. În 1864 Universitatea din Bucureşti includea facultăţile de Drept, Ştiinţe, Filozofie (Litere). Primul rector al acesteia, ales la 15 septembrie 1864, a fost juristul Gheorghe Costa-Foru. Primul doctorat în cadrul Universităţii Bucureşti a fost acordat în 1873 de către Facultatea de Farmacie. Universitatea a cunoscut „epoca de aur” între cele două războaie mondiale. Atunci s-a dezvoltat datorită înaltei pregătiri a profesorilor şi numărului de studenţi (15 700), fiind una dintre cele mai mari universităţi, alături de Universitatea „Columbia” din New York, Universitatea din Paris, Universitatea din Londra şi Universitatea New York. În anul 1945 această perioadă remarcabilă a luat sfârşit, deoarece unii dintre cei mai buni profesori au fost destituiţi iar alţii au fost închişi pentru că s-au opus, într-un fel sau altul, regimului comunist. După 1990, s-au făcut progrese semnificative în domeniul predării iar numărul studenţilor creşte.
La 4 iulie 1864, Episcopul Eugenie Hacman, în prezenţa unui sobor de preoţi, a sfinţit noua Catedrala cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuți. Piatră de temelie a Catedralei a fost sfinţită la 3 iulie 1844, iar la 15 august 1844 împăratul Austriei a aprobat alocarea mijloacelor băneşti din Fondul Religionar greco-oriental pentru construcţia sfântului lăcaş. Înfrumuseţată cu trei mari cupole şi două turnuri clopotniţe în partea faţadei, Catedrala devine un exemplu ideal al clasicismului european târziu în arhitectură. Faţada bisericii e realizată cu gust deosebit: o uşa uriaşă, iar deasupra ei – icoana Pogorârea Sfântului Duh. Pe fațada lăcașului există inscripțiile: „A.D. 1844” și „Unu-i în trei ipostasuri Dumnezeu”, care au fost înnoite şi plasate la locul lor în 2021. La Catedrala Pogorârea Sfântului Duh găsim cel mai impunător număr de feţe bisericeşti din Bucovina – 15 preoţi. Aici, uneori, cele Şapte Taine sunt oficiate în limba română, în rest slujbele sunt în slavonă. Cea mai importantă piesă a Catedralei este catapeteasma. Deasupra Porţilor Împărăteşti se află o copie autorizată a Icoanei Maicii Domnului de la Pociaev. Altarul este împodobit cu o icoană mare care înfăţişează Cea de-a doua Venire a lui Iisus şi Icoana Învierii. Cele mai de preţ atribute sacre ale Catedralei sunt: racla cu o parte din moaştele Sfintei Mare Muceniţe Varvara; o Cruce de stejar, sfinţită în Biserica Învierii de la Ierusalim şi o icoană a Maicii Domnului. Se spune că aici s-au rugat pe timpuri: Sfântul Ioan-Iacov Românul-Hozevitul şi Sfântul Cucşa Noul Propovăduitor. Acest lăcaş a fost închis după 1944, sovieticii l-au transformat în depozit de fel de fel de obiecte, iar mai târziu în galerie de artă. A fost retrocedat nou enoriaşilor în anii 90 ai secolului trecut, după decăderea ateismului şi revenirii la credinţa strămoşească.
La 4 iulie 1934 a decedat Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska. Marie Curie (1867-1934) a fost o savantă poloneză, stabilită în Franţa, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică şi chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irene Joliot-Curie). Publicația „Time” a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea. Curiozitatea intelectuală arzătoare față de necunoscut a Mariei Curie deschide drumul comunității științifice spre un nou univers de descoperiri și marchează un pas important în istoria cercetării științifice. Astfel, principalul motiv pentru care marele savant își desfășura munca de cercetare nu era unul pragmatic, ci curiozitatea științifică: „Mă număr printre cei care cred că știința are o frumusețe aparte. Un om de știință în laboratorul său nu este numai un tehnician; el este asemeni unui copil aflat în fața unor fenomene naturale care îl impresionează ca și cum s-ar afla într-un basm”.
În ziua de 4 iulie a anului 1935, la Cernăuţi a plecat la cele veşnice Mitropolitul Nectarie (născut Nicolae Cotlarciuc), cleric ortodox român, arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei (1924-1935). Nicolae Cotlarciuc s-a născut în data de 7 februarie 1875 în satul Stulpicani, judeţul Suceava, România. După ce a absolvit liceul la Suceava, a făcut facultatea la Cernăuţi (1895-1899), obținând doctoratul în Teologie și Filozofie. Au urmat specializări la universitățile din Bonn, Viena, Munchen şi Wurzburg. În anul 1901 a fost profesor suplinitor de liceu la Cernăuți. A ajuns în cler ca diacon al Catedralei din Cernăuți, funcționar, bibliotecar și director al Bibliotecii Universității. După moartea soției, în 1918, se călugărește la Mănăstirea Putna, primind numele Nectarie. În martie 1923 a fost ales episcop al unei episcopii basarabene nou înființate, Cetatea Albă – Ismail. În 1924 a fost ales arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei. A fost, de asemenea, delegat la câteva Congrese ale Mișcării ecumenice Stockholm (1925), Lausanne (1927), la Conferința episcopilor anglicani din Palatul Lambeth (1930), la Congresul vechilor catolici de la Viena și Bonn (1931) ș.a.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com