16 octombrie în calendarul bisericesc și în cel popular

16 10 Ф 1

La 16 octombrie, stil nou,  Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mucenic Longhin Sutașul. Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul  a făcut parte din armata condusă de Ponțiu Pilat în timpul Răstignirii Mântuitorului. Longhin a fost cel care a păzit Crucea la Răstignirea Domnului Iisus Hristos și Sfântul Mormânt după aceasta. Acest sfânt apare și în scrierile Noului Testament. Sfântul Longhin este cel despre care s-a scris că ar fi fost unul dintre ostași care a împuns cu sulița coasta lui Hristos și îndată a ieșit sânge și apă și tot Longhin a fost cel care, stând în fața Mântuitorului, a văzut minunile petrecute  la moartea Domnului. Atunci pământul s-a cutremurat, soarele s-a întunecat, mormintele s-au deschis și pietrele s-au despicat, a mărturisit Longhin: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”.

Pe stil vechi creștinii ortodocşi  îl prăznuiesc pe Sfântul Dionisie Areopagitul. Sfântul Dionisie Areopagitul a fost un Părinte Apostolic care a trăit în secolele I-II.  Acest sfânt a fost convertit la credință de Marele Apostol Pavel și cel care a lăsat primele mărturii despre cele nouă ierarhii cerești.  După ce Dionisie și-a finalizat studiile de filosofie în Atena, a mers în Egipt pentru a le desăvârși.  Sfântul Dionisie Areopagitul a fost cel care a observat întunecarea cerului petrecută la moartea lui Hristos, și a rostit profetic cuvintele: „Sau Dumnezeu pătimește sau lumea aceasta văzută se sfârșește”.

În vechime se credea că în această zi omul trebuie să se ferească de privirile rele şi să nu mărturisească nimănui despre fericirea sa, pentru a se feri de invidie. De asemenea, era considerată o zi periculoasă pentru cei cu imunitatea slabă şi pentru copii. Pentru a se apăra de febră, oamenii purtau în buzunar o aşchie de plop.

Semnele timpului din calendarul popular arată că, dacă e zi caldă, nu va fi frig până la 2 noiembrie. Dacă toate păsările călătoare au zburat, iarna va fi timpurie. Dacă a înflorit din nou măceșul, toamna va fi caldă și lungă. De e frig în această zi, iarna va fi timpurie. De apare curcubeul, luna octombrie va fi frumoasă, iar iarna – târzie. Dacă plouă dimineața, ploaia  va înceta repede, iar dacă plouă spre seară – vremea ploioasă va dura mai mult timp.

Unele din aceste semne ale timpului și-au pierdut actualitatea, deoarece în natură au avut loc mari schimbări.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий