Pe data de 18 noiembrie, stil nou, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Platon. El s-a născut în Galatia, mai exact în cetatea Anghira. Sfântul Mucenic Platon era un mărturisitor al învățăturii lui Hristos dintotdeauna. Acesta e și motivul pentru care a fost supus la diverse chinuri, la porunca guvernatorului Agripin. Sfântul Mucenic Platon a fost nevoit să treacă prin groaznice chinuri.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, în această zi sunt celebrați Sfinții Mucenici Galaction și Epistimi. Sfinții Mucenici Galaction și Epistimi au trăit pe timpul împăratului Decius, între anii 250-253 d. Hr., în cetatea Emesa din Fenicia. Părinții lui Galaction erau păgâni, dar au dobândit credința dreaptă de la monahul Onufrie care i-a botezat pe cei doi soți și pe fiul lor, Galaction. Sfântul Galaction nu e singurul păgân, deoarece și Epistimi era născută tot în familie păgână. Fiind măritată cu Galaction, a fost botezată de bărbatul ei. Așadar, cei doi hotărându-se să-și păzească fecioria, și-au împărțit săracilor averea lor și s-au făcut amândoi monahi. El a mers la o mănăstire de călugări, iar ea s-a dus la o mănăstire de fecioare, slujindu-l pe Hristos și nevoindu-se în rugăciune și ascultare, arzând ca două făclii în dragoste de frați și în aspră petrecere. Fiind prinși de stăpânitorul Ursus și trași la răspundere, ei au îndurat agresiuni dure, fiind bătuți. Aducând trestii ascuțite, dregătorul le-a poruncit slujitorilor săi să îi înțepe pe aceștia pe sub unghiile de la mâini și de la picioare. Sfinții îndurau, în timp ce strigau: „Noi slujim lui Hristos. Dumnezeul cel adevărat, iar de zeii cei deșerți ne lepădăm”. Iar apoi le-au fost tăiate mâinile și picioarele, dar și capetele apoi.
De asemenea, este cinstit Sfântul Iona, Arhiepiscopul Novgorodului. Rămas orfan devreme, el a fost adoptat de o văduvă evlavioasă care trăia în Novgorod. Ea l-a crescut pe copil şi l-a trimis la şcoală. Fericitul Mihail din Mânăstirea Klops, care l-a întâlnit pe Iona pe stradă, i-a prezis că va deveni Arhiepiscop de Novgorod. Iona a primit tunderea în monahism la Mânăstirea din pustia Otnia, la 50 kilometri de oraş, şi a devenit stareţ al acestei mânăstiri. În 1463 Arhiepiscopul Iona a construit prima biserică închinată Sfântului Serghie de Radonej, în regiunea Novgorod.
Potrivit tradiţiei populare, în această zi gospodinele găteau bucate folosind ridichea. Semnele timpului arată că, dacă a nins, iarna va fi cu multă zăpadă. Cerul senin prevesteşte că în curând vremea se va răci. Dacă noaptea a fost ceaţă, vremea posomorâtă se va menţine pe o perioadă mai îndelungată. Dacă dimineaţa este promoroacă, în curând se va încălzi. De adie vânt dinspre miază-noapte, vremea se va răci. Dacă luna e în ceață, vremea rea se va menține o perioadă mai îndelungată.
Unele semne ale timpului și-au pierdut actualitatea, deoarece în natură au avut loc mari schimbări.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com