La data de 25 august, stil nou, credincioșii sărbătoresc Aducerea Moaştelor Sfântului Apostol Bartolomeu, unul din cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. El a fost prezent în cetățile din Siria și Asia de Sus, spunând cuvântul Domnului, alături de Sfântul Apostol Filip și Mariami, sora acestuia. După ceva vreme, cuvintele sfinte ale acestuia au ajuns în Arabia, Persia, India și apoi in Armenia, locul în care acesta avea să își dea ultima suflare. În acea zonă, Sfântul Bartolomeu a suferit bătăi, temniţă, loviri cu pietre, după care a mers în cetatea Ierapole propovăduia pe Hristos-Domnul. Acolo acesta a vindecat un bărbat ce nu vedea, după care acesta a început să facă mai multe biserici, însă minunile sale nu au mai putut realiza atunci când a fost prins în Armenia. A fost prins după ce a salvat-o pe fiica împăratului, după care a fost chinuit şi răstignit cu capul în jos, după care păgânii i-au tăiat capul. Credincioșii ce știau de toate minunile sale au așezat trupul Sfântul Bartolomeu într-o raclă de plumb, loc în care minunile nu se opreau, însă cei ce nu credeau în Dumnezeu au aruncat racla cu trupul acestuia. Trupul sfânt a ajuns până la urmă în insula Lipari din Italia, unde Episcopul Agaton a luat-o şi a aşezat-o cu cinste în biserică, urmând ca în timpul luptei iconoclaste, racla Sfântului Apostol Bartolomeu a fost dusă în cetatea Benevento.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, în această zi sunt cinstiți Sfinții Mucenici Fotie și Anichit. În perioada persecuției inițiate de Împăratul Dioclețian împotriva creștinilor, Sfinții Mucenici Fotie și Anichit au locuit în orașul Nicomidia. Sfântul Anichit, o persoană creștină și în același timp un demnitar în cetatea Nicomidia, a îndeplinit funcția de slujitor imperial, iar Fotie era nepotul său. În această perioadă de suferință pentru creștini, Anichit și-a mărturisit credința în Domnul Iisus Hristos, într-o atitudine de adâncă smerenie. În momentul în care veștile despre aceasta au ajuns la urechile împăratului, acesta a ordonat ca Anichit să-i fie tăiată limba și apoi să fie aruncat în fața fiarelor sălbatice. Cu toate acestea, Dumnezeu a îngăduit ca leii din arenă să nu se atingă de Sfântul Mucenic Anichit și nici să rămână fără grai. El a mărturisit către împăratul Dioclețian: „O, idolatrele, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tai!”. După rostirea acestor cuvinte, împăratul a dat ordin ca Anichit să fie decapitat. Însă, într-un curs neașteptat al evenimentelor, călăul, în loc să îl execute pe Anichit, a fost neintenționat înjunghiat și a găsit moartea. Astfel, observând puterea credinței manifestate de unchiul său, Fotie și-a mărturisit și el credința în Mântuitorul Iisus. În cele din urmă, cei doi Sfinți, Anichit și Fotie, au fost supuși unei execuții prin ardere pe rug.
Semnele timpului din această zi arată cum vor fi starea vremii și recolta culturilor de toamnă. Dacă e rouă mare, în săptămâna apropiată va fi vreme senină. De e vreme posomorâtă, „vara Arhanghelilor” va fi scurtă. De e rece, vor fi bogate recoltele culturilor de toamnă, de ceapă și usturoi. Dacă ceața se lasă peste pădure, va ploua.
Trebuie să ținem cont de faptul că în zilele noastre clima s-a schimbat mult și o parte din aceste semne ale timpului nu au valoarea lor inițială.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com