27 decembrie în calendarul bisericesc și în cel popular

27 12 F 1
La 27 decembrie, stil nou, este cinstit Sfântul Ştefan. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan era originar din Ierusalim și avea rădăcini iudaice. Este considerat primul martir creștin care a fost condamnat de către autoritățile iudaice la moarte. În timpul vieții sale, acesta a fost numit Arhidiacon. Odată cu această funcție a atras și atenția fariseilor. Aceștia erau indignați că Sfântul Ștefan își dorea să aducă câți mai mulți oameni de partea sa și să le predice din învățăturile lui Hristos. La scurt timp, Ștefan a fost dus Înaintea Sinedriului, sub acuzația de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu. Interogat de către Caiafa, cel care îl judecase și pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Stefan îi acuză pe cei care doreau ca el să piară. Sfântul Ștefan a fost găsit vinovat pentru blasfemie și a fost condamnat în cele din urmă la moarte prin lapidare. El a fost scos înafara cetății și a fost ucis prin lapidare, devenind astfel primul martir care a fost ucis pentru că a mărturisit în fața tuturor oamenilor credința sa în Iisus. Tradiţia spune că, în a treia zi de Crăciun, rugăciunile adresate Sfântului Ştefan fac minuni pentru suferinzi.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, în ziua de 27 decembrie sunt pomeniţi Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie. Acești sfinți au trăit în vremea împăratului roman Deciu (250-253) și al guvernatorului Cumvrichie, care îi ura pe creștini și iubea pe zeii păgâni. Acesta îi căuta pe creștini și îi convingă să renunțe la Dumnezeu și să se închine idolilor celor fără de viață. Pentru că au refuzat să se închine idolilor, au fost supuși unor chinuri cumplite.
În popor se crede că noaptea din ziua Sfinţilor Mucenici Filimon şi Calinic este cea mai întunecoasă din an. Cum e starea vremii în această zi, aşa va fi ea şi în luna februarie. Dacă dimineaţa pe copaci este promoroacă, se aşteaptă viscole. Dacă în decursul zilei se schimbă starea vremii, va fi moină. Dacă norii plutesc împotriva vântului, va fi timp posomorât şi va ninge. De e zi caldă, vara va fi cu arșiță. De a căzut multă zăpadă, e semn de belșug în recolte.
Este important să știm că din cauza schimbării climatului, unele din aceste semne nu mai sunt actuale.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий