Următoarea informaţie despre dezvoltarea economiei ţinutului se referea la situaţia în domeniul agriculturii. În ea se menţiona că „sub conducerea organizaţiei de partid, poporul eliberat al Bucovinei Sovietice făureşte viaţa sa fericită”, fiindcă „bravii ostaşi ai invincibilei Armate Roşii au adus libertatea pentru poporul bucovinean, iar puterea sovietică l-a înzestrat cu bunurile materiale”. Trebuie de amintit că „libertatea”, adusă de „bravii ostaşi” sovietici pe vârful baionetelor staliniste, a nimicit 1.499 de băştinaşi de diferite naţionalităţi, vârste şi profesii, în cele şase luni de dictatură bolşevică ale anului 1940, şi zeci de mii de suflete nevinovate, în prima jumătate a lui 1941. Osemintele martirilor îşi dorm somnul de veci în miile de gropi comune din veşnic îngheţatul pământ al Siberiei şi din stepele pustii ale Kazahstanului, fără cruce la căpătâi. Poeta Leonida Lari scria: „Din colţul acesta de lume şi până în Siberia se umflase ţărâna de morţi, colcăiau izvoarele de sânge, se crispau pădurile de oase”.
„Bunurile materiale”, la care face referinţă puterea sovietică, se găseau aici, pe întinsul gliei străbune. De la Moscova „eliberatorii” au adus lacrimi şi durere. Înspăimântaţi de urgia bolşevică, numeroşi proprietari au apucat calea refugiului, părăsind 49.819 hectare de terenuri însămânţate. Ei au lăsat în urma lor 1.177 capete de vite cornute, 790 cai, 5.394 oi şi sute de case, ridicate în ţinut. De la „asupritori” au rămas 1.574 de iazuri, pline cu peşte, care cuprindeau o suprafaţă de 1.233 hectare. Avutul foştilor moşieri a intrat în mâinile statului socialist, devenind proprietatea sovhozurilor, organizate în 1940.
Totodată, „bunurile” ţinutului „eliberat” sunt descoperite de organele administrative ale dictaturii staliniste în timpul efectuării lucrărilor de inventariere a întregului pământ naţionalizat, precum şi a averilor aflate în gospodăriile ţărăneşti. Conform informaţiei date, la 1 ianuarie 1941, în actuala regiune Cernăuţi se găseau 752.700 hectare de pământ. Livezile ocupau 41.650 hectare, terenurile arabile – 371.847 hectare, fânaţurile – 66.445 hectare, păşunile – 60.643 hectare, pădurile – 184.308 hectare, iar 27.807 hectare de pământ erau în rezervă.
În ţinut se aflau 175.559 de gospodării ţărăneşti, care deţineau 543.154 hectare de pământ. În cadrul gospodăriilor ţărăneşti erau 85.507 cai, 211.197 capete de vite cornute, în numărul cărora intrau 112.610 vaci, 2.404 boi, 94.776 viţei şi viţele, 1.407 tauri. Aceste gospodării, temeinic consolidate în perioada interbelică, conţineau 131.846 porci, 265.909 oi, 31.471 stupi de albine, 891.660 păsări de casă. 59.862 de gospodării aveau până la un hectar de pământ, 45.851 – până la 2 hectare, 26.365 – până la 3 hectare, 17.170 – până la 4 hectare, 10.145 – până la 5 hectare, 9.019 – până la 7 hectare, 3.789 – până la 10 hectare şi 3.358 de gospodării ţărăneşti posedau mai mult de 10 hectare de pământ. Reiese că toate cele 175.559 de gospodării ţărăneşti, existente în regiune la acea vreme, nu duceau lipsă de pământ. Se iscă întrebarea: unde-s „obidiţii herţeni”, care doreau a „eliberatorilor” venire?
Conform informaţiei în cauză, în regiune activau 110 agronomi şi 30 zootehnicieni. Sunt deschise 14 spitale veterinare raionale, 14 sectoare veterinare în localităţile săteşti, un spital veterinar orăşenesc, în cadrul căruia lucrau 28 de medici veterinari şi 50 de felceri, vor fi organizate 4 farmacii veterinare. Raportorii informau că roada de pe câmpuri a fost culeasă în mod organizat până la data de 25 noiembrie 1940. Ţăranii au adunat recolta de cereale de pe o suprafaţă de 256 mii de hectare, recolta de floarea-soarelui – de pe 21 mii de hectare, recolta sfeclei de zahăr – de pe 9 mii de hectare, recolta de cartofi – de pe 36 mii de hectare, recolta de soia – de pe 10 mii de hectare. E necesar de a menţiona că toate aceste terenuri au fost însămânţate până la 28 iunie 1940, ziua „eliberării ţinutului de sub jugul asupririi sociale”. Noua conducere a plaiurilor mioritice a luat sub controlul său nemijlocit lucrările de cultivare a terenurilor arabile. Până la 5 noiembrie 1940 au fost însămânţate cu culturi de toamnă 116.324 hectare, aflate în gospodăriile ţărăneşti, şi 1.860 hectare, incluse în componenţa sovhozurilor.
După strângerea roadei, a început procesul de predare către stat a cotelor obligatorii de cereale. În 1940 statul sovietic a primit din partea regiunii Cernăuţi 22.035 tone de grâu, 6.823 tone de seminţe de floarea-soarelui, 2.904 tone de soia. Se semnala faptul că raionul Herţa n-a îndeplinit planul de livrare statului cantitatea necesară de cereale. Partidul cerea aplicarea măsurilor drastice pentru lichidarea acestui neajuns. A pornit marea jăcmăneală a populaţiei herţene. Pentru îndeplinirea planului stabilit de puterea sovietică, activiştii locali au scos din poduri ultimul grăunte. Atunci au văzut „cei obidiţi” în ce constă „dragostea” eliberatorului.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com