28 iunie 1940 în destinul românilor din actuala regiune Cernăuţi

106032991_2675993779356847_8316816133425807834_n
Pe data de 23 august 1940, scriitoarea ucraineană Olga Kobyleanska, Casa-muzeu a căreia se află în satul românesc Dimca (Trestiana), actualul raion Hliboca (Adâncata), a fost primită în Uniunea scriitorilor din Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Peste patru zile, ei i s-au acordat 10 mii de ruble, în calitate de ajutor financiar, conform deciziei din 27 august a Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. La 29 august, Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) din toată Uniunea şi Consiliul Comisarilor Poporului al URSS adoptă hotărârea despre încetarea circulaţiei banilor româneşti şi introducerea pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord a valutei sovietice, începând cu data de 1 septembrie 1940. În ţinut a pornit radioficarea oraşelor şi centrelor de plasă, telefonizarea consiliilor săteşti. Naţionalizând ramura transportului feroviar, „eliberatorii” au pus mâna pe cele 41 de staţii de cale ferată. În posesia sovieticilor au intrat 43 de locomotive, 1359 de vagoane şi 14 vagoane-cisterne. Reţeaua feroviară dispunea de 8 trenuri de pasageri. În acest domeniu al economiei ţinutului lucrau 3403 oameni.
La finele verii au loc schimbări esenţiale în construcţia culturală a meleagului mioritic. La Cernăuţi este transferat Teatrul Dramatic Ucrainean din Harkov, condus de regizorul V. Vasylko. În centrul regional iau fiinţă Filarmonica Regională de Stat şi Casa de creaţie populară. În satele şi oraşele ţinutului au fost deschise biblioteci şi cluburi, pe lângă care funcţionau cercuri dramatice şi corale, în cadrul cărora erau citite lecţii pe teme ateiste, se demonstrau filme. Toate aşezămintele de cultură îşi desfăşurau activitatea sub controlul nemijlocit al organelor de partid. Bibliotecile erau completate cu literatură marxist-leninistă, majoritatea filmelor conţineau tematica transformărilor socialiste în Uniunea Sovietică, oglindind „grandioasele realizări” ale muncitorilor şi ţăranilor din imperiul bolşevic, prietenia seculară de nezdruncinat a popoarelor frăţeşti din patria lui Lenin şi Stalin. În actuala regiune Cernăuţi şi-au găsit adăpost şi teren favorabil „poeţii populari”, compunerile cărora răspundeau cerinţelor vremii: „Fost-am noi orfani odată,/ Fără mamă, fără tată./ Şi lucram – amar de noi! -/ La boieri şi la ciocoi./ Plata noastră ne era/ Gârbaciul şi temniţa./ Nu lucrai zilele toate -/ Vai de pielea ta, măi frate,/ Căci boierul da poruncă/ Vechilul să mi te-aducă/ Sus la curtea boierească,/ Pentru muncă să-ţi plătească -/ În bătăi să te snopească./ Iată-aşa am dus noi jugul,/ Lacrimi îngropând cu plugul/ An de an şi veac de veac -/Neam din neam tot mai sărac./… Dar ajunse şi pe-aici/Mândrul soare-al lui Ilici./ De nevoie am scăpat,/ Biciul noi l-am îngropat./ Iar Partidul nostru scump/ Lege dreaptă a făcut/ Şi egală pentru toţi:/ Pentru noi şi strănepoţi./ Mulţumim, Partide scump,/ Că dreptate ne-ai făcut./ Ne-ai scăpat de jugul lor,/ De biciul boierilor./ Azi cu toţii laolaltă/ Noi sîntem stăpâni pe soartă”. Mai târziu se va susţine că aceste „capodopere” erau nevoite să îndeplinească rolul greu de „locomotive”, care duceau în pantă vagoanele cu creaţii de valoare. Deviza intelectualităţii româneşti din actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei, în acel îndepărtat şi istoric an 1940, a devenit: „Când ne-a fost mai greu destinul şi acum, la bine,/ Noi am fost cu tine, Lenin, şi vom fi cu tine!”. Puţini vor apărea acei care nu împărtăşeau numita orientare de patriotism sovietic. Numele lor rămân înscrise pentru generaţiile viitoare în cartea de istorie a neamului: scriitorul Dumitru Covalciuc, poetul-martir Ilie Motrescu şi grupul foştilor „studenţi naţionalişti” ai Universităţii de Stat din Cernăuţi.
Despre noua putere stalinistă prin ţinut au început să circule multe zvonuri, unul mai înfricoşător ca altul. Românii continuau să se îndrepte către frontiera instalată în mod abuziv, dorind să scape de dictatura statului totalitar, îmbrăcată în toate straiele urii. Pe data de 6 august va fi reţinut la graniţă Constantin Carcea din Vicovu de Jos, locuitor al oraşului Cernăuţi, poseda studii primare, născut în 1892. A doua zi, grănicerii din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl arestează pe Nicolae Botezatu, originar din satul Oroftiana, fostul judeţ Dorohoi al României, instalat cu traiul în nordul Bucovinei. La 11 august nimereşte în mâinile staliniştilor ţăranca Maria Budeanu din Herţa, neştiutoare de carte, doi feciori ai căreia erau înrolaţi în rândurile armatei române. Peste zece zile va fi reţinut ţăranul Nichita Coroma, care a văzut lumina soarelui în 1878, în Vicovu de Sus, fostul judeţ Rădăuţi. Interogatoriile au durat 17 luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 5 ani de detenţie. Moare la 27 mai 1942, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Karaganda a Kazahstanului. Pe data de 21 august este arestat Mihai Boicu, născut în 1903, în localitatea Sinăuţi, azi raionul Hliboca (Adâncata). A doua zi, în mâinile grănicerilor sovietici intră Minododa Coroleac din Cernăuţi, născută la 1914, cu studii medii incomplete, condamnată la 3 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. La finele lunii august, reprezentanţii organelor staliniste de represalii îl arestează pe ţăranul Nicolae Cozaciuc, care a venit pe lume în localitatea Negostina, azi judeţul Suceava al României, la 1904, poseda studii primare. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în fosta capitală a Bucovinei istorice.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Lasă un răspuns