La 5 octombrie, după calendarul creştin ortodox pe stil nou, sunt cinstiţi Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail. Ei s-au născut în a doua jumătate a secolului al 16-lea în părţile Olteniei. Cei doi sfinți au plecat lăsându-și familiile şi au intrat în Mănăstirea Cozia, unde au trăit în ascultare și smerenie. Nu după mult timp au fost tunşi în monahism, iar Cuviosul Daniil s-a învrednicit de harul preoţiei, devenind duhovnicul mănăstirii. După o vreme, Daniil împreună cu Misail au plecat în pustie, dincolo de „Turnul lui Traian”, în ţinuturile Muntelui Cozia. Acești doi sfinți posteau şi se rugau zilnic. Ei au ridicat și o biserică din lemn, mai exact Schitul Turnu. Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail au fost înmormântaţi lângă Altarul bisericuţei lor, iar în 1676, Mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti le-a mutat sfintele moaşte la temelia bisericii din piatră zidită acolo de el. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe aceşti sfinţi români în anul 2016.
De asemenea, în această zi este pomenită Marea Muceniță Haritina. Sfânta a trăit în perioada lui Dioclețian și a comitelui Dometie. Din păcate, a devenit orfană în tinerețe și a fost primită în casa unui om bun și generos numit Claudiu. Acesta a crescut-o ca pe propria sa fiică, deoarece Haritina era cunoscută pentru bunătatea, smerenia și înțelepciunea ei. Atunci când comitele a aflat că ea era creștină, a cerut stăpânului ei să o trimită la el pentru interogatorii, dar Claudiu nu dorea să o predea autorităților. Cu toate acestea, Haritina i-a mărturisit lui Claudiu: „Nu te mâhni, domnul meu, ci te bucură că mă voi socoti jertfă lui Dumnezeu”. Deci, zicând el: „Pomeneşte-mă şi pe mine la cerescul Împărat”. Sfânta Haritina a trecut prin chinuri grele până şi-a dat duhul în mâinile Domnului.
Creştinii ortodocşi, care se conduc după calendarul pe stil vechi, îl prăznuiesc la 5 octombrie pe Sfântul Foca. Sfântul Foca din tinerețe era plin de darul Duhului Sfânt, gonindu-i pe demoni din oameni și tămăduind neputințele. Fiind ales episcop în cetatea Sinopiei, a întors mulți oameni de la rătăcirea lor și pe păgâni de la închinarea la idoli i-a adus la cunoștința Unuia Dumnezeu.
Semnele timpului arată că, dacă de pe mesteceni încă nu s-au scuturat frunzele, zăpada va cădea târziu. Pe brazi sunt puține conuri, iarna va fi caldă. Dacă în aer zboară păienjenișuri, vremea caldă se va menține pentru o perioadă mai îndelungată. Arțarul și mălinul și-au scuturat frunzele, iarna va sosi degrabă. Dacă păsările călătoare zboară spre sud în cârduri mari, în curând vor fi înghețuri.
Este important să știm că unele semne ale timpului și-au pierdut actualitatea din cauză că în natură au avut loc schimbări esențiale ale climei.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com