Pe data de 7 februarie, stil nou, are loc prăznuirea Sfântului Partenie, episcopul Lampsacului. El s-a născut în Melitopole, în secolul al IV-lea și a fost fiul lui Hristofor, care la acea vreme era diaconul bisericii din Melitopole. Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a alunga demonii și a vindeca oamenii de orice boală. Astfel, el a devenit preot, prin intermediul Preasfințitul Filip, episcopul Melitopoliei și episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. Printre nenumăratele sale minuni se află și cea în care Sfântul Partenie a întâmpinat în drum un om care era lovit în obraz de un taur, lovitură în urma căreia i-a fost scos ochiul, pe care acesta îl ținea în mâna sa. Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului, a fost cel care l-a pus la locul lui, spălandu-l cu apă, urmând ca în trei zile să-l vindece.
În această zi, după calendarul bisericesc pe stil vechi, este cinstit Sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu. El a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi. Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu Sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.
Calendarul popular arată că dacă în această zi este zăpadă, următoarea iarnă va târzie. Dacă e viscol mare, toamna va fi timpurie. Dacă pițigoii cântă de dimineață, vremea se va răci. Ciripitul vrăbiilor anunță încălzirea vremii.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com