Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava a organizat un concurs-recital de poezie pentru elevii din regiunea Cernăuţi. Concursul, consacrat împlinirii a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna”, s-a desfăşurat sub egida Consiliului Judeţean Suceava, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni şi Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi. Proiectul a avut drept scop oferirea elevilor de etnie română din regiunea Cernăuţi posibilitatea de a-şi exprima dragostea pentru limba română şi valorile culturale şi istorice ale neamului. Elevii de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, îndrumați de doamna profesoară Elena Cârciu, au recitat câte o poezie şi s-au înregistrat, clipul fiind expediat spre jurizare la adresa de e-mail a Bibliotecii Bucovinei.
Recent, participând la o lansare de carte românească la Cernăuţi, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuş, a adus şi a înmânat menţiunile elevilor de la câteva şcoli din regiunea Cernăuţi, care au participat cu succes la concursul anunţat. Astfel, menţiunile au ajuns şi la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu.
Foto din reţelele de socializare.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com